|sâmbătă, noiembrie 27, 2021
  • Follow Us!

Deputat Eugen Neață: Istoria guvernărilor de dreapta din ultimii doi ani este o poveste a acestei neputințe de a dialoga și de a negocia! 

Neata PSD

 

Singura instituție a puterii din România care funcționează pe deplin este Parlamentul României. Liberalii nu reușesc încă să pună pe picioare un guvern cu drepturi depline. Guvernul demis a dispărut cu totul de la cârma treburilor naționale. Toată lumea privește cu mirare la neputința acestor oameni de a negocia ceva. Este cu totul neclar dacă cuvântul negociere are vreun înțeles pentru ei. Ori, fără a ști în ce constă o negociere și fără a stăpâni câteva priceperi în acest domeniu este greu să dialoghezi cu cineva și să supraviețuiești într-o colectivitate.

Istoria guvernărilor de dreapta din ultimii doi ani este o poveste a acestei neputințe de a dialoga și de a negocia.

Aspirația prezidențială de a avea un guvern cu orice preț a împins în palatul puterii trei grupări politice care, s-a dovedit, nu au mare lucru în comun. Nici dorința de reforme, nici știința administrării și nici nevoia minimă de dialog. Nici cu partenerii, nici cu adversarii. Ca să știm cu toții cum s-a ajuns aici. A fost lucrarea cuiva și trebuie asumată ca atare. Până una-alta, Parlamentul României este instituția puterii care funcționează. Singura. Adoptă legi care pot proteja într-o oarecare măsură pe oameni în fața prețurilor care cresc la facturile de energie. Dezbate și votează legi care reglementează protecția oamenilor în situația pandemică de acum.

Parlamentul României este un organism viu, al asumării procesului legislativ, al inițierii normelor necesare, al dezbaterii amănunțite și al modernizării regulilor după care funcționează societatea românească. Dezbaterile din Parlamentul României nu sunt circul certurilor pentru putere pe care îl vedem la nivelul ciondănelilor politice pentru formarea unui guvern predefinit, ci cel mai normal lucru dintre cele care se petrec într-o democrație. Avem în fața ochilor un bun prilej pentru a face această constatare. Să știm cine face bine și cine face rău în politică și viața noastră de acum.

Deputat PSD,

Eugen Neață

Leave a Response