|joi, septembrie 23, 2021
  • Follow Us!

Primarul din Grădiștea, Ilie Boiangiu, va asfalta drumul comunal 79 A, în satul Valea Grădiștei 

Boiangiu-Ilie-800x445

 

Cel mai probabil, anul viitor, primarul din Grădiștea, Ilie Boiangiu, va asfalta drumul comunal 79 A, în satul Valea Grădiștei. Prin Hotărârea nr. 16/2021, Consiliul local al comunei Grădiștea a aprobat acordarea premiului ,,Aniversarea Căsătoriei – 50 de ani”, în sumă de 600 de lei/anual, pentru familiile care aniversează 50 de ani de căsătorie neîntreruptă cu domiciliul în comuna Grădiștea, județul Vâlcea. Acordarea acestora se va face pe baza unui referat întocmit de către ofițerul de stare civilă cu delegație, la care se va anexa cererea, certificatul de căsătorie și buletinul sau cartea de identitate. În acest an, primarul Ilie Boiangiu se bazează pe un buget local estimat la suma de circa 6 milioane de lei. Anul viitor, primarul Boiangiu va extinde rețeaua de canalizare în satele Turburea, Dobricea, Linia, Obislavul și Țuțurul: „Scopul nostru este să aducem acea atmosferă prielnică pentru o viață mai bună în Grădiștea, mai sănătoasă și fără probleme legate de viața socială. Cred că orice primărie din această țară trebuie să își pună la punct infrastructura de bază și mă refer la drumuri, străzi, apă, canalizare, gaz pentru că nu putem să avem o dezvoltare economică fără să avem această infrastructură bună. În ceea ce privește rețeaua de gaze, pot spune că magistrala de gaze este foarte aproape, la nici un km distanță, iar oamenii din comună au solicitat această investiție, am început studiul de fezabilitate, ridicările topo, demersurile pentru cartea funciară, avize, autorizații, etc. Așteptăm să se deschidă o linie de finanțare, cu fonduri europene, pentru acest tip de investiție, pentru a putea putea primi finanțare”. La capitolul investiții, prioritatea administrației locale a comunei Grădiștea o constituie asfaltarea tuturor drumurilor. Ilie Boiangiu spune că, pentru început, se vor asfalta 3 km de drumuri din fondul de rulment și, totodată, tot din bugetul local se va asigura cofinanțarea pentru proiectul de modernizare 10 km de drumuri.

Leave a Response