Primarul Daniel Băluţă anunță că s-a început cadastrarea gratuită a terenurilor din Vaideeni

joi, 2 septembrie 2021

 

Începând din luna august, primarul Daniel Băluţă anunță că s-a început cadastrarea gratuită a terenurilor din Vaideeni: „Termenul de execuţie este de 2 ani. Prin urmare, în doi ani toată lumea va avea carte funciară. Este un lucru extraordinar pentru noi, fiindcă foarte mulţi oameni nu reuşeau să aibă această cadastrare. În lipsa unei evidenţe a proprietăţii, a unui cadastru, există riscul să se blocheze circuitul civil. Finanţarea acestor servicii este asigurată din fonduri europene, prin Programul Operaţional Regional”. Cel mai probabil, anul acesta, Primăria Vaideeni va realiza proiectul „Punte pietonală carosabilă în satul Izvorul Rece, punctul Romcescu, comuna Vaideeni, judeţul Vâlcea”. De mai mult timp, primarul Daniel Băluţă a depus la Guvern proiectul de consolidare, reabilitare şi modernizare a căminului cultural „Vartolomei Todeci” din Vaideeni, dar nici azi nu a primit răspuns. În luna aprilie, Consiliul Local al comunei Vaideeni a adoptat bugetul local pe anul 2021 la nivelul de 26,68 milioane de lei. În aceste mandat, primarul Daniel Băluţă are în vedere realizarea unei baze sportive moderne, lângă stadionul din Vaideeni: „Noua facilitate ar urma să fie prevăzută cu nocturnă, tribune, vestiare, terenuri pentru fotbal, tenis de câmp, baschet şi handbal. În localitate, avem foarte mulţi copii şi tineri care doresc să practice anumite sporturi şi au nevoie de o astfel de bază”. Consiliul local al Comunei Vaideeni, întrunit în şedinţă extraordinară în data de 30.12.2020, a aprobat indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Dezvoltarea reţelelor inteligente de distribuție a gazelor naturale în vederea creşterii nivelului de flexibilitate, siguranţă, eficiență în operare precum si de integrarea activitatiilor de transport, distributie si consum final în Comuna Vaideeni, cu localitatile apartinatoare (Cerna, Cornet, Izvoru Rece, Marița, Vaideeni)”. S-a mai aprobat valoarea totală de 59.361.224 lei cu TVA. Anul acesta, Primăria Vaideeni a realizat proiectul „Consolidare maluri pârâu Luncavăț, zona Baboi, cătunul Atârnați, prin executare de gabioane”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe