|marți, septembrie 21, 2021
  • Follow Us!

Primărița din Popești, Aurora Măgură, a depus la Administrația Fondului pentru Mediu un proiect privind modernizarea iluminatului stradal 

Aurora Magura Popesti

 

Luna trecută, primărița comunei Popești, Aurora Măgură, a depus la Administrația Fondului pentru Mediu un proiect privind modernizarea iluminatului stradal: „Împreună cu aparatul administrativ am întocmit documentaţia şi am depus-o pentru modernizarea iluminatului stradal. După ce vom obţine, sperăm, finanţare prin acest program, pentru modernizarea iluminatului stradal cu becuri economice, fiecare stradă va fi iluminată”. Primăria Popeşti are nevoie de fondurile necesare pentru refacerea în regim de urgenţă a podului peste pârâul Valea Mare, din zona „La Bălteanca”, după ce acesta a fost rupt de ape în perioada puternicelor inundaţii de anul trecut. „Din estimările iniţiale, valoarea proiectului este de 1,5 milioane de lei, iar Prefectura a cerut transmiterea devizului. În satul Popeşti, podul peste pârâul Valea Mare este distrus de ape şi stă să cadă, în urma ploilor de anul trecut. Pe teren au venit comisii din partea instituţiilor statului, au văzut problema, fiindcă podul era singura cale de acces pentru comunitatea din satul Popeşti. Reprezentanţii celor două comisii de la Prefectură şi Administraţia Bazinală de Apă Olt au confirmat că este o situaţie gravă, şi cred că ni se vor aloca fondurile necesare, fiindcă ulterior ni s-a cerut să transmitem şi devizul”, a precizat primarul localităţii Popeşti. În acest an sau anul viitor, primărița Aurora Măgură va amenaja în satul Curtea un centru medical multifucțional: „Unitatea medicală își va desfășura activitatea într-o zonă exclusiv rurală, comuna Popești deservind și mai multe localități limitrofe. Noul centru de sănătate al comunei, aflat în slujba comunității, va oferi servicii complexe și gratuite pentru întreaga familie, într-un cadru modern, dotat cu mobilier nou, cu echipamente noi, de ultimă generație, și cu o echipă de specialiști în mai multe ramuri medicale de bază”. Pentru a încheia asfaltarea tuturor drumurilor din comuna Popești, primarul Aurora Măgură mai are un proiect care se referă la 12 kilometri de drum, pentru care încearcă să identifice sursa de finanţare. În planurile primarului Aurora Măgură este şi şi construirea unei grădiniţe cu program prelungit.

Leave a Response