Legea consumatorului vulnerabil, adoptată / Se aplică din 1 noiembrie / Cine sunt beneficiarii și cât suportă statul din factura la energie

miercuri, 8 septembrie 2021

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, în calitate de for decizional, proiectul legii consumatorului vulnerabil de energie, stabilind că aceasta va fi aplicată începând cu 1 noiembrie 2021, anunță Agerpres. S-au înregistrat 281 voturi pentru, niciun vot contra şi o abţinere. Legea va merge acum la promulgare, la președintele Klaus Iohannis.

Proiectul are ca obiect de reglementare stabilirea criteriilor de încadrare în categoria consumatorilor vulnerabili de energie, a măsurile de protecţie socială pentru aceştia şi accesul la resursele energetice pentru satisfacerea nevoilor esenţiale ale gospodăriei - informeaza hotnews.ro

Măsurile de protecţie socială pot fi financiare şi non-financiare. Ele se finanţează din bugetul de stat, din bugetele locale sau din fonduri europene.
Măsurile financiare sunt: ajutoare pentru încălzirea locuinţei, pentru consumul de energie, pentru acoperirea unei părţi din consumul energetic al gospodăriei pe tot parcursul anului, pentru achiziţionarea, în cadrul unei locuinţe, de echipamente eficiente din punct de vedere energetic, necesare pentru iluminarea, răcirea, încălzirea şi asigurarea apei calde de consum în locuinţă, pentru înlocuirea aparatelor de uz casnic depăşite din punct de vedere tehnic şi moral cu aparate de uz casnic eficiente din punct de vedere energetic, ajutoare pentru achiziţionarea de produse şi servicii în vederea creşterii performanţei energetice a clădirilor, ori pentru conectarea la sursele de energie, se precizează în raportul comisiilor de specialitate asupra proiectului.
Măsurile nonfinanciare constau în facilităţi de acces şi conectare la sursele de energie disponibile necesare pentru asigurarea nevoilor energetice minimale, inclusiv interzicerea deconectării de la sursele de energie pentru anumite categorii de consumatori vulnerabili, precum şi consilierea şi informarea transparentă şi accesibilă a populaţiei cu privire la sursele de energie, costuri şi proceduri de acces la acestea, în conformitate cu Legea 123/2012 şi cu OUG 33/2007.

Ajutorul pentru încălzire, în funcţie de venit

Potrivit proiectului de lege adoptat, ajutorul pentru încălzire se acordă în funcţie de venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure, după caz, iar suma aferentă pentru compensarea procentuală se suportă din bugetul de stat, după cum urmează:

a) în proporţie de 100% din valoarea de referinţă, dar nu mai mult decât consumul facturat, în situaţia în care venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este de până la 200 lei;

b) în proporţie de 90%, în situaţia în care venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 200,1 lei şi 320 lei;

c) în proporţie de 80%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 320,1 lei şi 440 lei;

d) în proporţie de 70%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 440,1 lei şi 560 lei;

e) în proporţie de 60%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 560,1 lei şi 680 lei;

f) în proporţie de 50%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 680,1 lei şi 920 lei;

g) în proporţie de 40%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 920,1 lei şi 1040 lei;

h) în proporţie de 30%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 1040,1 lei şi 1160 lei;

i) în proporţie de 20%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 1160,1 lei şi 1280 lei;

j) în proporţie de 10%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie este cuprins între 1280,1 lei şi 1386 lei;

k) în proporţie de 10%, în situaţia în care venitul net mediu lunar al persoanei singure este cuprins între 1280,1 lei şi 2053 lei.

De asemenea, venitul mediu net lunar până la care se acordă ajutorul pentru încălzire este de 1386 lei/persoană, în cazul familiei, şi de 2053 lei, în cazul persoanei singure.

Mai multe amendamente depuse de PSD, adoptate

Deputaţii au aprobat, în plen, un amendament propus de Adrian Solomon (PSD), respins iniţial în comisii, privind majorarea valorii de referinţă în cazul încălzirii cu lemne, de la 160 lei pe lună la 320 lei pe lună.

Astfel, „valoarea de referinţă, în funcţie de sistemul de încălzire utilizat, se actualizează prin hotărâre a Guvernului şi nu poate fi mai mică de: a) 250 lei/lună pentru gaze naturale; b) 500 lei/lună pentru energie electrică; c) 320 lei/lună pentru combustibili solizi şi/sau petrolieri”, au stabilit deputaţii.

Tot la propunerea PSD, deputaţii au adoptat un amendament care prevede majorarea de la 50 lei pe lună la 70 lei pe lună a suplimentului pentru energie electrică acordat familiilor şi persoanelor singure cu venituri reduse, inclusiv în perioada sezonului rece.

„Familiile şi persoanele singure beneficiază lunar, inclusiv în perioada sezonului rece, de un supliment pentru energie în sumă fixă, acordat în funcţie de sursele de furnizare a energiei utilizate, în cuantum de: a) 30 lei/lună pentru consumul de energie electrică; b) 10 lei/lună pentru consumul de gaze naturale; c) 10 lei/lună pentru consumul de energie termică; d) 20 lei/lună pentru consumul de combustibili solizi şi/sau petrolieri. În situaţia în care singura sursă de energie utilizată este energia electrică, cuantumul suplimentului este de 70 lei/lună”, au stabilit deputaţii.

Legea aduce o serie de modificări importante faţă de forma adoptată în Guvern, a afirmat, la dezbateri generale, deputatul PNL Tudor Polak, care a subliniat că legea consumatorului vulnerabil este extrem de importantă în condiţiile în care preţurile la energie au crescut în ultima perioadă.

"Legea aduce o serie de modificări, cele mai importante, fiind că această lege se va putea aplica începând cu data de 1 noiembrie 2021, şi creşte exponenţial numărul de beneficiari - de la 209 000 până la 524 000", a explicat el.

Liderul grupului minorităţilor naţionale, Varujan Pambuccian, a arătat că este bine să existe legi care să protejeze consumatorul vulnerabil şi a amintit că susţine insistent, de ani de zile, "abordarea consumului de energie electrică din combustibil nuclear".

"Această abordare este singura care poate face ca preţul să scadă şi să facă energia electrică accesibilă", a adăugat deputatul.

Deputatul AUR Lucian - Florin Puşcaşu a arătat că legea nu rezolvă problema de fond, menţionând că erau mai benefice "măsuri care să rezolve cauzele".

"Am decis cu tristeţe şi amărăciune să votăm această lege. (...) Vom vota aceasta lege pentru că românul are o vorbă: "Pe vreme de secetă, e bună şi o grindină". Am fi fost mai încântaţi să vedem de la guvern măsuri care să rezolve cauzele", a spus Puşcaş.

Deputatul USR PLUS Cristina Prună a susţinut că această lege ar fi trebuit să intre în vigoare de multă vreme. "Legea va intra în vigoare de la 1 noiembrie 2021. Era de bun simţ ca această lege să fie adoptată. (...) Este important ca Guvernul să stabilească acele valori de referinţă, astfel încât ele să ţină pasul cu evoluţia pieţei. Noi astăzi tratăm o problemă, dar pentru a trata cauza trebuie să facem investiţii în sectorul energetic", a spus Cristina Prună.

Pe de altă parte, liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, a spus că partidul pe care îl reprezintă a impus "de urgenţă" această lege în Parlament.

"E o lege importantă care oferă protecţia cetăţenilor în faţa acestei creşteri explozive a preţurilor la gazele naturale şi la energie. Am arătat că în timp ce partidele din coaliţie se ciomăgesc între ele, pe mize mărunte, PSD este singurul partid responsabil. (...) În comisie aţi făcut-o praf şi pulbere", a adăugat Simonis.

Deputatul UDMR Bende Sandor a subliniat că legea consumatorului vulnerabil era necesară. "Nu contează cine a fost primul, esenţial este că vom avea astăzi o lege. UDMR salută încheierea dezbaterilor din comisie şi contribuţia tuturor formaţiunilor politice care prin amendamente au adus îmbunătăţiri", a spus el.
 
 
 
Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe