La inchisoare, la 71 de ani, pentru că şi-a atacat nepoata şi pe familia acesteia cu o secure

duminică, 5 septembrie 2021

“La data de 2 septembrie a.c., polițiștii au fost sesizați de o femeie de 42 de ani, din Mihăești, cu privire la faptul că unchiul său, pe fondul unor neînțelegeri familiale, ar fi amenințat-o atât pe ea, cât și membrii familiei, cu o secure, ulterior provocându-i distrugeri locuinței și agresând-o.

În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a constatat că bărbatul și-ar fi amenințat nepoata și familia acesteia cu o secure, ar fi distrus ușa locuinței și mai multe geamuri, după care ar fi lovit-o pe femeie în zona antebrațului” – se mentioneaza într-un comunicat de presă al IPJ Vâlcea.

Magistraţii Judecătoriei Râmnicu Vâlcea au decis vineri seara, 3 septembrie, arestarea preventivă a unui septuagenar, după ce a fost reţinut de poliţişti din cauza comportamentului său violent - anunta adevarul.ro. Dumitru Rădulescu, de 71 de ani, a fost reţinut pentru 24 de ore de către poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Rurală Râmnicu Vâlcea, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, pentru ameninţare, lovire sau alte violenţe şi distrugere. Oamenii legii au pornit o anchetă după ce joi, 2 septembrie, o femeie de 42 de ani, din Mihăeşti - Vâlcea, a depus o plângere împotriva unchiului său. Aceasta a povestit că în urma unor neînţelegeri familiale, suspectul a venit cu o secure la casa ei, i-a distrus uşa şi geamurile, a lovit-o în zona antebraţului şi a ameninţat-o atât pe ea cât şi pe restul familiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe