DOCUMENT! Valceanul Ion Tanasoiu: Acuzații de corupție la vârful Inspecției Muncii! Cum ar fi profitat directorul Dantes Nicolae Bratu de angajații din instituție

marți, 14 septembrie 2021

DANTES NICOLAEBRATU, DIRECTORUL INSPECȚIEI 

Dantes Nicolae Bratu, directorul Inspecției Muncii, este într-un scandal uriaș, după ce s-a descoperit cum ar fi profitat de angajații din instituție și cum își proteja apropiații pe care i-a promovat în diferite funcții. Folosindu-se de funcția pe care o are, Bratu ar fi solicitat mai multe beneficii de la angajații din instituție, precum cazare la hotel și cine la restaurant.

PS News scandalul de la Inspecția Muncii, cu documente în care sunt prezentate toate faptele. Ion Tănăsoiu, inspector-șef la Inspectoratul Teritorial de Muncă Vâlcea, a făcut o plângere la Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Comisia de disciplină, în care a arătat cum Dantes Nicolae Bratu a beneficiat de numeroase avantaje pe spatele angajaților instituției. Potrivit informațiilor prezentate de Tănăsoiu, directorul Inspecției Muncii a cerut o cameră la hotel pentru el și o „fetișcană”, care era Marina Stan, inspector de muncă la Inspecția Muncii.

Am mers, am plătit o cameră pentru cei doi distinși oaspeți (n.r. Dantes Nicolae Bratu și Marina Stan), am servit masa cu cei doi și după ce am plătit și masa, eu am plecat la Râmnicu Vâlcea”, reiese din documentul care a intrat în posesia PS News.

Ion Tănăsoiu precizează că de mai multe ori s-a întâlnit cu Bratu la restaurant și i-a plătit de fiecare dată masa, dar chiar și carburantul pentru mașină. Directorul Inspecției Muncii avea inclusiv pretenția să ia masa la Mănăstirea Cozia și să stea la masă cu starețul.

Dantes Nicolae Bratu l-ar fi promovat pe Viorel Sminticiuc în funcția de inspector-șef adjunct. „Acest Sminticiuc a venit cu elan, cu scopul declarat, pentru timp liber și bani, că el face parte din structuri secrete și că el trebuie să colecteze «câte 100.000 de euro pentru an, că el face jocuri electorale»”, se arată în documentul disponibil mai jos.

Încă de la instalarea sa pe post, distinsul funcționar public de conducere, Sminticiuc Viorel, s-a remarcat „printr-un comportament agresiv și discriminator” ce „obstrucționează și chiar blochează activitatea la ITM Vâlcea…”. De asemenea, „domnul Sminticiuc utilizează metode dictatoriale prin care se încearcă să distrugă personalitatea angajaților din subordine”, astfel: „A incercat să distrugă personalitatea, având un singur scop și anume să ne poată manipula ca pe niște marionete, în interesul dumnealui, cei care au cedat au avut o viață liniștită, ceilalți (printre care și subsemnatul) jigniți, amenințați, stresați peste puterile de absobție. După un an eu am cedat nervos.” (Citatele reprezintă extrase din raportul de control nr. 604/DGCCISNA/17.11.2017 al Direcției Generale Corp Control, Implementare Strategie națională Anticorupție din cadrul Ministerului Muncii și Protecției Sociale)”, precizează Ion Tănăsoiu.

Viorel Sminticiuc ar fi protejatul lui Dantes Nicolae Bratu, directorul Inspecției Muncii. Chiar dacă acesta a primit calificativul nesatisfăcător, în urma evaluării făcute de Ministerul Muncii, Bratu i-a oferit calificativul „BINE” pentru a-l menține în funcție. Sminticiuc va rămâne pe această funcție pentru că Bratu a avut grijă să-l salveze.

În concluzie, corupția, incompetența și tupeul sunt la ele acasă la Inspecția Muncii, promovate cu nonșalanță și dezinvoltură, prin mitocănie, prin mitomanie, cu educație la nivelul gleznei piciorului de broască de către inspectorul general de stat, Bratu Dantes Nicolae.

Acest analfabet funcțional nu a auzit de performanță, nu a auzit de cinste și corectitudine, el știe că are dreptul la foloase necuvenite prin transformarea acestei instituții (pe care o conduce cu „succesuri”) într-o entitate de interes privat”, precizează Ion Tănăsoiu.

Vă punem la dispoziție plângerea făcută de Ion Tănăsoiu, inspector șef, către Ministerul Muncii și Protecției Sociale:

Sursa: psnews.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe