Conectarea municipiului Râmnicu Vâlcea de autostrada Sibiu-Piteşti se va face prin drum expres, promite premierul

joi, 23 septembrie 2021

Premierul Florin Cîţu şi ministrul Finanţelor, Dan Vîlceanu, s-a aflat joi după-amiaza, 23 septembrie, într-o vizită la Râmnicu Vâlcea, pentru a dezbate situaţia infrastructurii din regiunea Oltenia.

Premierul Florin Cîţu a ţinut să precizeze în cadrul unei conferinţe de presă, organizată la finalul dezbaterilor, că municipiul Râmnicu Vâlcea va fi legat printr-un drum expres de autostrada A1 Sibiu - Piteşti, şi nu printr-un drum de legătură, aşa cum se anunţase în vară. „Am primit asigurări, atât de la domnul prim-ministru cât şi de la domnul ministru de Finanţe că proiectele pe care noi le considerăm importante pentru dezvoltarea Olteniei, vor fi finanţate”, a menţionat un  reprezentant PNL Valcea, făcând referire la cel mai important proiect de infrastructură pentru Vâlcea - legătura cu viitoarea autostradă A1 Sibiu - Piteşti.   „Proiectele sunt de mult pe masa decidenţilor., dar niciodată n-au primit atenţie. De fapt, unele dintre proiecte au fost ala un moment dat importante, apoi au fost schimbate. Astăzi am abordat câteva proiecte importante. În primul rând este vorba despre Tigveni - Râmnicu Vâlcea - acest drum a fost drum expres, după aceea a fost modificat... Eu sunt astăzi aici să vă spun că Tigveni - Râmnicu Vâlcea va fi drum expres! Aşa cum acest drum a fost unul expres în variantele iniţiale, va reveni în aceeaşi formă. Şi va avea şi finanţare!”, a dat asigurări premierul Florin Cîţu.

Citeste mai mult: adev.ro/qzw6ou

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe