BREAKING | Liviu Dragnea anunță că are un nou partid: 'Alianța pentru Patrie, un partid animat de patriotismul economic'

duminică, 19 septembrie 2021

Liviu Dragnea, fostul lider PSD, anunță că a fost înființat un nou partid, în care se va implica. Partidul a fost ideea lui Codrin Ștefănescu, se numește Alianța pentru Patrie și are ca doctrină patriotismul economic.

„Primii care a vorbit că mi-am făcut partid au fost cei de la noul PSD. Eu nu am vorbit deloc despre chestia asta. Nici Codrin nu a spus nimic despre asta. Prin octombrie am vorbit cu Codrin. A venit des la mine și m-a ajutat enorm. Mi-a zis că el simte nevoia să sprijine apriția unui nou partid, care să nu mai fie măcinat de compromisuri interne, de oameni care nu au curaj, de acoperiți, de tot felul de interese care distrug un partid sau îl lasă la 20%. Am zis că sunt de acord și îl voi sprijini cu tot ceea ce știu eu să se întâmple acest partid.

A găsit mai mulți prieteni ai lui, oameni obișnuiți, dar cu curaj, care au devenit membri fondatori la acest partid. Codrin nu s-a implicat de la început în acest partid, pentru a nu risca.

Partidul s-a înființat. Se numește Alianța pentru patrie. Acum lansează site-ul partidului, este făcută o aplicație pentru cei care vor să se înscrie. Este un partid la început. Alianța pentru patrie s-a născut din lacrimi, din deznădejde și din suferință, dar și din speranțe că încă se mai poate recupera România. Sunt din ce în ce mai mulți oameni care nu mai sportă stilul acesta de a face politică. Principalul obiectiv îl reprezintă bunăstarea românilor și este animat de patriotismul economic. Nu este un partid naționalist, xenofob, antieuropenist sau antiatlantic. Dimpotrivă”, a declarat Liviu Dragnea la Realitatea PLUS.

„Unii spun că nu am dreptul să fiu membru de partid. Eu, pentru partidul ăsta, voi face foarte multe lucruri. Am vorbit cu doamna Flavia Teodosiu (avocata sa, n.r.) să analizăm posibilitatea de a lămuri în instanță. Deocamdată partidul va înființa un comitet de inițiativă, care să înceapă din punct de vedere logistic”, a mai precizat Dragnea.

Liviu Dragnea a fost condamnat la 3 ani și jumătate de închisoare în 27 mai 2019. El a fost eliberat condiționat în 15 iulie 2021. Fostul demnitar a fost găsit vinovat de faptul că a angajat fictiv două reprezentante PSD la Direcția de Protecție a Copilului Teleorman, în timp ce ele făceau muncă de partid la sediul PSD. De la condamnare și până la eliberare, condamnatul Liviu Dragnea a făcut 781 zile de închisoare. Dragnea are, de asemenea, interdicție de a candida pentru funcții publice sau să aleagă până în 2024. (stiripesurse.ro)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe