Ştefan Vuza, 52 de ani, acţionar majoritar al Chimcomplex, ocupă primul loc în clasamentul celor mai mari 100 de deţinători de acţiuni de la bursa de la Bucureşti

miercuri, 11 august 2021

Ştefan Vuza - acţionar majoritar al Chimcomplex

♦ De la începutul lui 2021 acţiunile combinatului chimic Chimcomplex s-au apreciat cu 420% pe tranzacţii de circa 8,6 mil. lei.

Născut la Iaşi pe 15 septembrie 1969, omul de afaceri Ştefan Vuza - acţionar majoritar indirect al combinatului chimic Chimcomplex, ocupă primul loc în clasamentul celor mai mari 100 de deţinători de acţiuni de la bursa de la Bucureşti, respectiv în proiectul ZF Indexul milionarilor de la bursă, cu o avere, dată prin investiţia la Chimcomplex, de circa 2,6 mld. lei (530 mil. euro) - noteaza zf.ro

Absolvent al Facultăţii de Relaţii Economice Internaţionale din Bucureşti în 1994 şi în 2000 a Facultăţii de Drept, şi cu un doctorat în Relaţii Economice Internaţionale la Facultatea de Ştiinţe Economice din Cluj în anul 2000, Ştefan Vuza este în prezent preşedinte al combinatului chimic Chimcomplex, companie cu o capitalizare de 3,1 mld. lei. Vuza şi-a început cariera profesională în 1993 ca administrator la Durău SA, din acel an şi până în prezent fiind şi preşedinte şi acţionar al grupului Servicii Comerciale Române (SCR), care cuprinde mai multe companii, inclusiv listate, precum Iaşitex, Uzuc, Contactoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe