Din câte se pare, primarul liberal al orașului Brezoi, Robert Schell, deține titlul de „cel mai sărac edil-șef din județul Vâlcea”. Conform declarației de avere, Schell nu are locuințe, terenuri, bijuterii, plasamente financiare sau tablouri, ci... doar două mașini Volkswagen (ultima cumpărata anul trecut), iar din salarii a încasat în 2020 de la Primăria Brezoi suma totală de 880 milioane de lei vechi. În declarația de interese, Robert Schell mai menționează că este președinte la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „APA Vâlcea”, însă nu a ridicat nici un leu de aici anul trecut.
Din păcate, vâlceanul Rareș Toader nu a prins finala olimpică a probei de aruncarea greutății. Emoțiile l-au copleșit pe campionul României. La prima sa participare olimpică, Rareș Toader își dorea o calificare în finală, chiar dacă era printre cei mai tineri atleți ai probei. Anul acesta reușise un 21,29, corectase recordul național și avea ambiții mari. Numai că scena olimpică l-a amețit parcă. A aruncat în prima încercare 19,81 metri, a doua nu a fost valabilă, iar a treia doar 19,41. „Nu vreau să mă plâng, nu e genul meu, dar la a doua încercare, exact când să arunc, s-a cântat imnul la o premiere. Apoi, la a treia, neozeelandezul din fața mea a contestat decizia. De trei ori am ieșit și am intrat în cerc. Am ieșit un pic din ritm, m-a dat peste cap, dar așa e, lucrurile se întâmplă câteodată și împotriva voinței noastre”, a mai spus vâlceanul pentru gsp.ro.
Datorită lucrărilor de renovare a sediului Primăriei Voineasa, începând cu data de 10 iunie 2021, activitatea primăriei se desfășoară la Căminul Cultural. Pentru că era într-un stadiu avansat de degradare, sediul primăriei din stațiunea Voineasa a intrat în reabilitare. Cum clădirea nu a mai fost renovată de mulți ani, anul acesta se va moderniza interiorul primăriei, urmând ca în 2022 să fie reabilitată și partea exterioară.