Liberalul Virgil Pîrvulescu ţine morţiş să se afunde şi mai mult în ridicol!

joi, 5 august 2021

Viceprimarul Virgil Pîrvulescu ţine morţiş să se afunde şi mai mult în ridicolul în care se bălăceşte de ceva vreme încoace, cam de când jucăria lui preferată, ”Alianţa pentru Râmnic”, s-a spart în bucăţi lăsând să i se vadă adevăratul chip: dictator, rob al orgoliilor politice, motivat de interese ascunse de grup şi complet incapabil de dialog.

Mai nou, acesta jubilează într-o postare pe Facebook – singurul loc în care îşi mai poate emite aberaţiile fără a i se da peste nas – că Prefectura, printr-un punct de vedere, a contestat mai multe hotărâri din ultima şedinţă ordinară a Consiliului Local, inclusiv pe cea referitoare la selectarea ofertei câştigătoare pentru împrumutul de 30 milioane lei. Împrumut destinat co-finanţării a 9 proiecte cu fonduri europene contractate în cadrul Programului Operaţional Regional (17,382 milioane lei), finanţării a 4 obiective de investiţii importante (9,921 milioane lei) şi realizării studiilor de fezabilitate, a proiectelor şi a altor documentaţii necesare iniţierii a 31 de obiective de investiţii (2,697 milioane lei), cele mai multe dintre acestea urmând a fi finanţate tot din fonduri externe (europene şi guvernamentale, inclusiv PNRR).

Pentru orice persoană cu o minimă mobilare intelectuală, lecturarea anexelor la proiectul de hotărâre – unde sunt enumerate toate aceste investiţii – ar fi suficientă pentru a se lămuri asupra raţiunii pentru care acest împrumut (cu destinație fixă - adică nimic altceva neputând fi plătit din el!) urmează să fie contractat. Nu însă şi pentru frustratul viceprimar Pîrvulescu şi grupusculul său de distribuitori on-line, care macină neîncetat aceleaşi minciuni şi manipulări. Culmea insolenței: acelaşi vice liberal vorbeşte acum ironic de salariaţii societăţilor subordonate Consilului Local după ce, cu doar o lună şi jumătate în urmă, promitea acoliților politici locuri de muncă la ETA şi Pieţe Prest în schimbul susţinerii sale la preşedinţia filialei locale a PNL!

Neruşinarea acestui habarnist a depăşit de mult orice limită, iar comportamentul lui toxic reuşeşte să mânjească tot ce atinge, fie din domeniul politic, fie din cel administrativ. Disperat că manevrele nu îi ies aşa cum plănuise, mai ales după eşecul încasat la alegerile locale, şi probabil strâns cu uşa de cei cărora le-a rămas dator după o campanie electorală suspect de bine finanţată, Virgil Pîrvulescu deraiază din ce în ce mai frecvent, pendulând între negocieri politice subterane şi victimizări publice de un patetism greţos.

Între timp, în biroul său din Primăria municipiului, unde poate fi găsit din ce în ce mai rar, se aşterne praful ca o sinteză, de fapt, a întregii sale activităţi în administraţia locală!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe