Romulus Bulacu, șeful de la ISC, a petrecut în timp ce românii se luptau cu inundațiile. Chefuri și râsete, bidoane de vin și femei

joi, 22 iulie 2021

.

În timp ce românii se luptau să-și salveze viețile din cauza inundațiilor care au ras totul din drum, șeful Inspectoratul de Stat in Constructii, Romulus Bulacu, a fost surprins chefuind pe bani publici, râzând în hohote, în timpul unei „întâlniri de lucru”. Întreaga conducere a ISC s-a aflat la Hotelul „Clermont”, de patru stele, din mărginimea Covasnei, unde s-a discutat despre orice altceva, numai despre cum se poate interveni pentru sprijinirea românilor nu.

Cum a decurs cheful conducerii ISC. Ce au făcut autoritățile

În după-masa zilei de 18 iulie, duminică, au ajuns la hotelul „Clermont” din Covasna. Fiecare după posibilități – unul cu un Hyundai Tucson, altul cu o Dacia Duster etc. Spre seară, conducerea ISC a ieșit pe terasa hotelului. O parte dintre cei aflați la locul respectiv s-au destins și cu câteva halbe cu bere, râzând și povestind bancuri.

În a doua parte a serii, autoritățile s-au deplasat către o sală de evenimente, unde s-au bucurat de gustul vinului transportat, în portbagaje, în bidoane de cinci litri.

Șefului ISC „i se taie genunchii” în lift. Vinul se suie el la cap, dar se mai lasă și-n picioare!, notează ziuanews. Aflat în lift, nu l-au mai ținut picioarele și a simțit nevoia să se lase pe vine.

„Ședința de lucru” s-a terminat abia după miezul nopții, însă fără a fi hotărâtă nicio decizie referitoare la intervenția pentru sprijinirea românilor traumatizați de efectele devastatoare ale inundațiilor.

Ce a făcut conducerea ISC a doua zi. Romulus Bulacu și „femeia misterioasă”

Luni, 19 iulie, conducerea ISC ia micul dejun, după care participă, din nou, la o „ședință de lucru”, care a început pe la amiază și a durat aproximativ două ore. Ulterior, câteva dintre mașini s-au deplasat „pe teren”, de unde șeful ISC, Romulus Bulacu, s-a întors cu o femeie misterioasă care avea să devină „atracția serii”.

Împreună, cei doi au petrecut pe bancheta din spate a mașinii, după care au coborât. Șeful ISC nu o scapă nicicum din ochi pe femeia misterioasă, îmbrăcată elegant și răspândind aromă de parfum scump.

După ce Romulus Bulacu și femeia în cauză au ajuns înapoi la hotel, conducerea ISC s-a întâlnit, din nou, în aceeași sală de evenimente în care a petrecut cu o zi înainte. Între timp, la fața locului a apărut și Ovidiu Costea, fost șef al SC „Ardealul” și actual proprietar al hotelului „Clermont”.

În jurul orei 22.00, conducerea ISC a ieșit în curtea din spate a hotelului, unde s-a relaxat într-un foișor. După o oră, aproximativ, și-a făcut apariția, în același loc, și Romulus Bulacu cu femeia lui, curtată de toți colegii șefului ISC. Nu a stat mult, s-a ridicat și s-a retras în camera lui. Restul persoanelor din ISC au mai petrecut 30 de minute la discuții, după care s-au retras și ei.

Femeia misterioasa a lui Bulacu a fost surprinsă, mai târziu, la o cafea „pe fugă”, în timp ce aștepta mașina 4×4 a ISC, pentru a se odihni, cel mai probabil alături de iubitul inimii sale, pe bancheta din spate.

Sursa: evz.ro
ziua-6.jpeg

ziua-4.jpeg

ziua-3-1024x576.jpeg

ziua-5.jpeg

romulus-si-femeia.jpeg

ziua-6.jpeg

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe