Primarul Adrian Cosac va demara extinderea și modernizarea iluminatului public din Vlădești

duminică, 18 iulie 2021

 

Cel mai probabil, anul acesta, primarul Adrian Cosac va demara extinderea și modernizarea iluminatului public din Vlădești: „În ceea ce priveşte investiţiile, avem un proiect depus la Fondul de Mediu, pentru achiziţionarea a 450 de lămpi cu LED, care să asigure un iluminat stradal nocturn modern. Va fi vorba de un sistem de iluminat programat, în funcţie de intervalul orar. Vrem să avem becuri din stâlp în stâlp”. În acest an, Primăria comunei Vlădești are un buget local estimat la suma de circa 6 milioane de lei. Pe de altă parte, Consiliul local al comunei Vlădești, întrunit în şedinţă ordinară în data de 18.02.2021, a aprobat asocierea unităților administrativ-teritoriale Comuna Vlădești, oraşul Băile Govora, oraşul Ocnele Mari, oraşul Băile Olănești și comuna Buneşti în vederea elaborării şi implementării proiectului „Construirea reţelei inteligente de distribuţie gaze naturale în comuna Vlădești, oraşul Băile Govora, oraşul Ocnele Mari, oraşul Băile Olănești și comuna Bunești”. S-a mai aprobat încheierea unui acord de parteneriat între cele 5 unități administrativ- teritoriale. În acest an, Primăria comunei Vlădești va începe valorificarea turistică a platoului de la „Lacul Frumos”, o zonă care se pretează pentru sport, calitatea aerului din zonă, puternic ozonificat este o premisă pentru a valorifica în scop turistic. Pentru acest mandat, cel mai îndrăzneț proiect al primarului comunei Vlădești, Adrian Cosac, privește amenajarea unui complex balnear. Între proiectele Primăriei Vlădești există și dezvoltarea turismului de altfel, atât prin acest Complex balnear cu apă sărată, dar și prin stimularea zonei agro-turistice din vecinătatea Mănăstirii Sfântul Nectarie. În toamna anului trecut, primarul Adrian Cosac a fost la CNI pentru a se intersa de stadiul proiectului construirii unei baze sportive: „Vreau să fac un stadion de dimensiuni până la categoria B. Baza actuală, pe care doream să o transformăm prin acest proiect, nu permite ceea ce dorim. Aşa că, cel mai bine, facem noul stadion la Fundătura”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe