Primăria Popeşti are nevoie de fondurile necesare pentru refacerea urgentă a podului peste pârâul Valea Mare, din zona „La Bălteanca”

joi, 22 iulie 2021

 

Primăria Popeşti are nevoie de fondurile necesare pentru refacerea în regim de urgenţă a podului peste pârâul Valea Mare, din zona „La Bălteanca”, după ce acesta a fost rupt de ape în perioada puternicelor inundaţii de anul trecut. „Din estimările iniţiale, valoarea proiectului este de 1,5 milioane de lei, iar Prefectura a cerut transmiterea devizului. În satul Popeşti, podul peste pârâul Valea Mare este distrus de ape şi stă să cadă, în urma ploilor de anul trecut. Pe teren au venit comisii din partea instituţiilor statului, au văzut problema, fiindcă podul era singura cale de acces pentru comunitatea din satul Popeşti. Reprezentanţii celor două comisii de la Prefectură şi Administraţia Bazinală de Apă Olt au confirmat că este o situaţie gravă, şi cred că ni se vor aloca fondurile necesare, fiindcă ulterior ni s-a cerut să transmitem şi devizul”, a precizat primarul localităţii Popeşti. În acest an sau anul viitor, primărița comunei Popești, Aurora Măgură, va amenaja în satul Curtea un centru medical multifucțional: „Unitatea medicală își va desfășura activitatea într-o zonă exclusiv rurală, comuna Popești deservind și mai multe localități limitrofe. Noul centru de sănătate al comunei, aflat în slujba comunității, va oferi servicii complexe și gratuite pentru întreaga familie, într-un cadru modern, dotat cu mobilier nou, cu echipamente noi, de ultimă generație, și cu o echipă de specialiști în mai multe ramuri medicale de bază”. Pentru a încheia asfaltarea tuturor drumurilor din comuna Popești, primarul Aurora Măgură mai are un proiect care se referă la 12 kilometri de drum, pentru care încearcă să identifice sursa de finanţare. În planurile primarului Aurora Măgură este şi modernizarea iluminatului stradal, dar şi construirea unei grădiniţe cu program prelungit. Consiliul Local al comunei Popeşti a aprobat la finele anului trecut devizul general final pentru obiectivele de investiţii „Amenajarea locuri de joacă la Grădinița Urși” și „Amenajarea locuri de joacă la Grădiniţa Dăești”, la valoarea de 3,7 miliarde de lei vechi cu TVA.  Tot anul trecut, Primăria Popeşti a făcut o asociaţie cu alte două comune din Vâlcea pentru introducerea reţelei de gaze naturale, cu fonduri europene.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe