În anul pandemiei, județul Vâlcea a realizat în 2020 exporturi de 246 milioane de euro

joi, 22 iulie 2021

 

Conform datelor Direcției Județene de Statistică Vâlcea, comerțul internațional cu bunuri în județul Vâlcea a fost anul trecut în valoare de 246 milioane de euro (exporturi), 354 milioane de euro (importuri), fiind întregistrat un deficit de 108 milioane de euro. La nivel național, exporturile au crescut în decembrie 2020 cu 5,1% faţă de decembrie 2019, aceasta fiind cea mai bună veste de la începutul crizei medicale până azi. În 2020 exporturile, de 62 miliarde de euro, au fost în scădere cu 9,9% faţă de anul anterior, arată datele Institutului Naţional de Statistică. Importurile, de 80,5 miliarde de euro, au scăzut cu 6,6% faţă de anul anterior. Prin urmare, deficitul comercial a crescut la 18,4 miliarde de euro, cu aproape 1,1 miliarde de euro peste nivelul din 2019. Deficitul comercial este mare, cel mai mare după 2008, anul de glorie al capitalismului românesc, când a fost de 22 miliarde de euro. În 2020, deficitul comercial era de 18,3 miliarde de euro, la un PIB estimat de 212 miliarde de euro. De la peste 40% o cădere a exporturilor în lunile de lockdown (martie, aprilie, mai), economia a început să-şi revină. O creştere cu 5% a exporturilor în decembrie 2020 faţă decembrie 2019 poate indica o revenire solidă. În plus, şi datele Ministerului Finanţelor arată bine, având în vedere perioada pe care o traversăm. Deficitul bugetar este imens (102 miliarde de lei), echivalent a 10% din PIB.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe