Fostul primar liberal din Voineasa, Gheorghe Stanciu, catre deputatul Cristian Buican: Ești o persoană de mucava, lipsit de personalitate şi valoare!

luni, 5 iulie 2021

Scrisoare deschisă

Către preşedintele PNL Vâlcea Buican Cristian,

Subsemnatul Stanciu Gheorghe, îti scriu in numele liberalilor din Vâlcea care te-au crezut mai mare decat eşti şi de care şi-ai bătut joc. Îti scriu ca un vechi liberal care a făcut politică liberală timp de 30 de ani, din convingere şi pasiune pentru valorile şi principiile doctrinei liberale, care a crezut în tine şi te-a susţinut în toată campania ta pentru preşedinte al organizaţiei PNL Vâlcea. Eram vicepreşedinte al Biroului permanent, ales prin vot secret, împreună cu toate organizaţiile înfiinţate de mine de la Voineasa şi Câineni până la Valea Mare, Mădulari, Voiceşti, Şusani, Tetoiu, Grădiştea, Berbeşti, Roşiile etc. Am crezut în tine, dar m-am înşelat. Erai la vremea aceea un ilustru anonim în politica liberală şi unul din trădătorii marelui partid istoric PNŢCD, un partid glorios care a realizat, alături de PNL, Marea Unire şi România modernă. L-aţi trădat pe Iuliu Maniu şi Ion Mihalache, martiri ai inchisorilor comuniste, pe Corneliu Coposu şi pe toti foştii detinuti politici. României îi lipseşte astăzi, pe scena politică PNŢCD-ul cu valorile sale moral-creştine.

Ai venit la PNL din carierism, din arivism, să faci politică din interes şi nu din convingere. N-ai avut nici un merit în construirea PNL-ului , n-ai înfiinţat nici o organizaţie, ele erau infiinţate deja. Ai beneficiat de faptul că se realizase unirea celor 7 partide liberale la Vâlcea , dar şi la nivel de ţara. Astfel, se explica creşterea partidului fără ca tu să fi avut vreun merit, sau contribuţie. La început am crezut în vorbele-ţi mincinoase şi am stat alături atâta timp cât ai reuşit să ascunzi minciuna sufletului tău. Astăzi nu ezit să-mi asum răspunderea. Sunt vinovat faţă de liberali. Te-am ridicat în ochii lor, al tuturor primarilor chiar în autocarul care ne-a dus la nisipurile aurifere de pe litoralul bulgăresc. Te-am ridicat ca să creez un mit de paie. Te-am lăudat, înşelat de fățărnicia cuvintelor tale. Azi au dreptul să-mi ceară socoteală de ce i-am dus pe un drum greşit susţinând un carierist în persoana ta. Da, ești tipul arivistului, al carieristului. Carieristul nu munceşte pentru a vedea mai bine în jur ci pentru a fi văzut el mai bine. Nu foloseşte funcţia pentru a promova valorile în partid, pentru a-i sălta pe cei de alături, pentru a-i împinge înainte, ci pentru a-i dărâma. Nu luminează pe nimeni cu personalitatea funcţiei, ci o foloseşte pentru a o acoperi pe a altora. Încalcă principiile democratice, conduce autocrat, marginalizează şi înlătura pe eventualii candidaţi. Acesta eşti domnule preşedinte! Idealul vieţii tale eşti tu însuti.

Prin diverse mijloace ai făcut să dispară pe toţi care cutezau să aibă alte păreri sau să se împotrivească. Dau doua exemple : Aristotel Ungureanu, profesor universitar şi prorector la Universitatea Româno-Americană din Bucureşti, fost secretar de stat ân Ministerul Finanţelor, doctor în Finanţe cu cărţi publicate şi o activitate ştiinţifică laborioasă; Mihai Sporiş, un erudit inginer, doctor, scriitor, care operează pe aria istoriei, a literaturii, cunoscut în mass-media, în lumea culturală prin numeroase publicaţii în cultura valceană, în Forumul vâlcean etc. La propunerea mea ai refuzat să-i treci pe lista de candidaţi la Consiliul judeţean şi la Parlament. Ori , trebuie să ştii că un partid este puternic prin numărul de membrii şi elevat prin personalităţile lui. Află că liberalismul este cel mai potrivit sistem politic creat acum 300 de ani de Voltaire, Montesquieu şi Jean Jacques Rousseau, pentru că asigura elita conducătoare, triumful personalităţii, triumful elitei conducătoare. Numai că tu habar nu ai de istoria liberalismului cu marile personalităţi care au făcut revoluţia de la 1848, Unirea lui Cuza , România modernă şi Marea Unire. Personalităţile s-au afirmat prin meritul lu I.C Brătianu si Ionel Brătianu. Personal nu ştiu să te fi auzit că ai citit o carte despre istoria liberalismului, nici memoriile lui I.Gh. Duca si nici măcar cele peste 100 de articole scrise de mine in presa locala. Ai fi învăţat câte ceva pentru că de la matematica n-ai avut ce învăţa despre politică ca stiinţă. Istoria este ştiinţa care coboară ân mijlocul vieţii sociale şi o lărgeşte prin perspectiva trecutului.

Ceea ce însă m-a revoltat cel mai mult a fost ticăloşia pe care ai făcut-o la lumina zilei şi care ţi-a arătat adevarata faţă, este aceea ca ai blocat campania electorală a organizatiei PNL Voineasa timp de 3 luni, la alegerile locale din 2016, refuzând sa supui la votul Biroului permanent validarea candidatului de primar la Voineasa. După 2 săptămâni de la declanşarea campaniei ţi-am trimis o scrisoare în care am solicitat să supui biroului validarea de primar. Îţi mai spuneam că PNL-ul a pierdut startul şi că in Voineasa sunt 7 candidaţi la primărie , dintre care 6 erau pe dreapta. A trecut o lună şi nu mi-ai răspuns. Ţi-am mai trimis 2 mesaje şi tot nu mi-ai răspuns. Când mai erau 2 săptămâni de campanie ţi-am dat telefon şi te-am acuzat că ai trecut în tabăra PSD-ului, subminând cu buna știință, campania liberală de la Voineasa şi m-am autoinvitat la ședința de birou din săptămâna următoare. Eu înțeleg de ce nu ai vrut să supui la votul biroului validarea mea. Știai că biroul mă votează pentru că Stanciu era un nume cunoscut în PNL Vâlcea de la înființare. În 1990 am vorbit la mitingul organizat de liberali în faţa Casei sindicatelor, unde noi eram 400-500 de oameni şi ne huiduiau 1500-2000 de oameni. A trebuit să vină cordonul de jandarmi sa ne apere; tot in 1990 eram pe lista de candidat la Parlament pentru Camera Deputaților; iar in perioada 1990-2008 săptămânal am făcut naveta ca vicepreședinte al biroului permanent (18 ani). Am susținut listele la Parlament şi Consiliul județean, am participat la toate congresele şi la toate campaniile electorale, am fost șef de campanie a lui Aristotel Ungureanu la Senat, am înființat de la zero 63 de organizații în comunele din județ. În ședința la care participam ai refuzat supunerea la vot şi atunci ţi-am cerut să-ţi asumi răspunderea pentru pierderea alegerilor la Voineasa, în sensul să-ţi dai demisia. Numai ca in stilul tău personal, ai hotărât să se mai facă un sondaj între mine si Valentin Constantinescu, deși la primul sondaj de la Voineasa eu eram pe primul loc. Rezultatul sondajului a fost zdrobitor în favoarea mea si s-a văzut şi la alegeri ca Valentin Constantinescu, candidatul tău a luat doar 30 de voturi la primar şi nu a ieșit nici consilier. Biroul m-a validat, cu excepţia a doua abțineri, dintre care una era a ta. Vreau sa spun acum ce nu am spus atunci, ca a întoarce spatele adevărului este un suprem gest de prostie şi tu erai unul dintre cei 33 de membrii ai biroului care nu au votat validarea mea. Din păcate validarea a venit prea târziu, in 8 zile, abia am reuşit sa strâng 150 de semnături sa le scriu in 3 exemplare, adică 450 , să fac programul pentru mandat. Nu am putut să întâlnesc membrii şi simpatizanții liberali, să le spun realizările şi proiectele de viitor, cunoscut fiind că ei erau vectorii de imagine în campanie. Am salvat organizația obținând 3 consilieri ca şi PSD-ul, care a obținut primăria. Am pierdut la 36 de voturi şi pentru că l-ai pus pe Manu pe lista de consilieri, al doilea după mine, deși ti-am spus că este calul troian şi aşa a fost. El m-a înșelat arătându-mi o lista cu cei care votaseră cu el şi m-a asigurat că vor vota cu mine. În realitate mi-a făcut anticampanie. Fără el, eu aș fi reuşit să schimb opţiunea pentru primar la cel puțin 100 de familii spunându-le să voteze cu mine la primar care aveam cele mai mari șanse şi cu candidații lor la consilieri. Vreau să precizez că nu eu am pierdut alegerile, ci președintele județean al PNL, Buican. Am ieșit din primărie cu fruntea sus pentru că am adus pe proiecte europene şi naționale de 8 ori bugetul primăriei, am adus peste 500 miliarde lei vechi arierate la domeniul schiabil si 38 miliarde penalități la primărie. E adevărat că pentru aceasta, a trebuit să chem în instanța de la Ministrul Finanțelor până la Ministrul Dezvoltării Turismului, inclusiv Consiliul Județean Vâlcea. Am avut cel mai performant mandat din ultimii 30 de ani în Voineasa. Mai vreau să spun că nu am înțeles şi nu înțeleg nici acum conflictul din senin iscat de tine, atitudinea ta disprețuitoare, denigratoare şi insultătoare. Că nu am făcut nimic la primărie , ca vreau sa mor în scaunul de primar.

Îți amintesc ca Radu Livezeanu, la 81 de ani, a reînființat PNŢCD în Vâlcea şi la 83 de ani deschidea Parlamentul României ca fiind cel mai in vârstă parlamentar, iar Corneliu Coposu la 76 de ani a reînființat partidul PNŢCD la nivel de ţară şi la 80 de ani era senator, supranumit Seniorul. Eu aveam 68 de ani. Președintele Americii are 76 de ani. Domnule președinte, aș vrea să închei spunând că ipocrizia, agresivitatea şi lipsa de scrupule anihilează bunul-simț în politica , sufoca . E apanajul șarlatanilor, impostorilor şi a demagogilor. Eu nu te-am atacat pentru că erai pe listele PNL-ului şi nu voiam să aduc un prejudiciu de imagine PNL-ului.

Acum, când se alege președintele partidului şi vrei să fii președinte, am considerat o datorie morală să trimit aceasta scrisoare deschisă pentru că cei care votează să știe că ești o persoană de mucava, lipsit de personalitate şi valoare. Ţi-ai făcut campanie numai în partid şi nici decum pe teren pentru ca să devii președinte. Sper să mai fie şi un alt candidat la președinția partidului pentru că aşa e democratic. Dacă ai moralitate ar trebui să nu candidezi pentru că ai adus şi vei aduce prejudicii partidului. Consider ca orice candidat la președinția PNL Vâlcea va fi mai bun şi mai onest decât tine.

Profesor Gheorghe Stanciu

Fost, actual si viitor liberal Voineasa, Jud. Valcea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

One comment on “Fostul primar liberal din Voineasa, Gheorghe Stanciu, catre deputatul Cristian Buican: Ești o persoană de mucava, lipsit de personalitate şi valoare!”

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe