Ștefan Bogdan: Primăria Băbeni va realiza investiția „Reabilitare pod Bonciu peste canalul Braia”

miercuri, 30 iunie 2021

 

În luna mai, Consiliul Local al oraşului Băbeni a aprobat documentația tehnico-economică aferentă obiectivului de investiții „Reabilitare pod Bonciu peste canalul Braia pe strada Bonciu, orașul Băbeni, jud. Vâlcea” în sumă estimată de 239.824 lei, inclusiv TVA. Finanțarea obiectivului de investiții se face din bugetul local al orașului Băbeni, precum și din eventuale alte surse de finanțare. În acest an, Primăria orașului Băbeni dispune de un buget local estimat la suma de 34,64 milioane de lei. Consiliul Local al oraşului Băbeni, întrunit în şedinţă ordinară din data de 25 februarie 2021, a aprobat participarea orașului Băbeni cu proiectul „Un viitor mai bun pentru comunitatea romă” la Apelul nr. 1 „Cresterea incluziunii și abilitarea romilor”, runda a 2-a, finanțat prin Granturi SEE si Norvegiene 2014-2021. În urma unui proiect cu fonduri externe al Primăriei orașului Băbeni, Centrul de permanență va fi dotat cu aparatură medicală modernă și performantă. Primarul Ștefan Bogdan a declarat că, la Centrul de Permanență au activitate un număr de cinci medici, care asigură pe deplin toate solicitările medicale ale populației. La capitolul infrastructură, edilul a declarat că trebuie terminate toate investițiile pe infrastructură, respectiv asfaltare, extindere gaze, trotuare, după care se va demara și construcția unui piețe agroalimentare cu parcare subterană, chiar în centrul orașului. Dorința acestei piețe vine din partea comunității, iar primarul a achiesat imediat la ideea cetățenilor, iar după aprobarea bugetului va începe proiectul tehnic. Încă de anul trecut, primarul oraşului Băbeni, Bogdan Ştefan, a pregătit documentaţia pentru construcția unei pieţe centrale moderne: „Piaţa va avea inclusiv o parcare subterană. Aici, vor putea fi comercializate produse din carne, lactate, dar şi legume şi fructe”. În mandatul acesta, extinderea rețelelor de gaze în tot orașul Băbeni este una din prioritățile primarului Ștefan Bogdan, iar acest proiect este deja în lucru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe