În acest an, Primăria comunei Berislăvești are un buget local estimat la suma de 5,2 milioane de lei

luni, 14 iunie 2021

 

În acest an, Primăria Berislăvești are un buget local estimat la suma de circa 5,2 milioane de lei. Pe de altă parte, administraţia locală din Berislăvești are un proiect de construire a unei grădiniţe cu program prelungit, din fonduri europene. Conform primarului Nicolae Popescu, în comuna Berislăveşti, sunt 630 de gospodării care și-au dat acordul pentru racordare la viitoarea rețea de gaze naturale. În anul 2022, Primăria Berislăvești va înființa o rețea inteligentă de transport și distribuție gaze naturale, în parteneriat cu localitatea Sălătrucel. Prin Hotărârea nr. 23/2020, Consiliul Local al Comunei Berislăveşti a aprobat implementarea proiectului „Modernizare drumuri comunale de interes local în Comuna Berislăveşti, judeţul Vâlcea” cu o valoare de totală a investiţiei de 8.332.846 lei. Lucrările propuse a se realiza în cadrul proiectului sunt lucrări de modenizare a unor uliţe sau străzi de interes local, astfel: uliţa Parc, uliţa Bărbuci, uliţa Stoeneşti, uliţa Stoeneşti 2, ulița Richeru, uliţa Năstureşti, uliţa Lotreni, uliţa Poartă-Dealul Boului, uliţa Şelăreşti, uliţa Grigoriţă, uliţa Drăguşin, lucrări de construire pod pe strada Lotreni, lucrări de construire pod pe strada Căpruceşti. În acest mandat, primarului comunei Berislăvești, Nicolae Popescu, va construi un pod spre Lotreni, în satul Rădăcinești. Cel mai probabil, anul viitor, primarul Nicolae Popescu va demara construirea unei săli de sport pentru elevii Școlii Gimnaziale Berislăvești. Alte obiective ale primarului Nicolae Popescu pentru perioada 2020-2024 sunt: modernizarea drumurilor de interes local; refacerea podului peste pârâul Valea Țigăniei; amenajarea unui stadion în punctul Vărzărie, sat Berislăvești și înființarea unei echipe locale de fotbal; dotarea școlilor cu dispozitive electronice conectate la internet, pentru buna desfăşurare a învăţământului online; constituirea unui parteneriat public-privat în vederea realizării unui centru de îngrijire a persoanelor vârstnice, etc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe