Un cal legat la căruţă a rupt-o la fugă pe DN67, în judeţul Vâlcea: "Eu cum îl depășesc, măi, fraților?"

luni, 17 mai 2021

Imagini spectaculoase au fost surpinse pe DN67, în apropiere de localitatea Slătioara. Un cal scăpat de sub control a luat-o la fugă printre maşini, spre surprinderea şoferilor care circulau prin zonă.

Cursa nebună a avut loc astăzi în apropiere de comuna vâlceană Slătioara. Şoferii s-au trezit în faţa lor cu un cal care era legat la o căruţă, însă căruţaşul lipsea cu desăvârşire. Unul dintre şoferii care circula prin zonă a pus mâna pe telefon şi a filmat întreaga scenă.

Din imaginile trimise, se vede cum animalul speriat a luat-o la sănătoasa pe şosea, fără să mai ţină cont de maşinile întâlnite în calea lui. Cursa contracronometru a ţinut pe o distanţa de mai bine de 35 de kilometri, până într-o localitate din judeţul Gorj.

Băbăligea Bogdan via Fii Observator: Am observat căruţa fără căruțaș pe raza comunei Slătioara. Am mers o perioada de timp în spatele ei, o porțiune de 5 km. Pâna la urmă am depășit-o și făceam semn celorlați participanți la trafic să elibereze carosabilul. Am reușit să prindem calul după 30 km. Pe raza comunei Bumbesti Pițic, județul Gorj. Pe tot parcursul drumului a acroșat 18 autovehicule. După un timp a sosit și căruțașul, un minor de 15 ani. A sosit și poliţia la locul unde am prins calul. Poliţia Novaci a fost.

Se pare că puştiul de 15 ani ar fi oprit căruţa la un magazin din sat, iar când a coborât "calul a luat-o razna şi a fugit cu tot cu căruţă."

Potrivit reprezentanţilor IPJ Gorj, doar o maşină ar fi fost avariată. Poliţiştii nu au mai primit şi alte plângeri.

Poliţia a deschis dosar penal pentru distrugere.

- material realizat cu informații și imagini obținute de reporterul Observator Diana Speretoriu și furnizate de martori pe Fii Observator -

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe