Primarul din Grădiștea, Ilie Boiangiu, va extinde rețeaua de canalizare în satele Turburea, Dobricea, Linia, Obislavul și Țuțurul

duminică, 9 mai 2021

 

În acest mandat, primarul din Grădiștea, Ilie Boiangiu, va extinde rețeaua de canalizare în satele Turburea, Dobricea, Linia, Obislavul și Țuțurul: „Scopul nostru este să aducem acea atmosferă prielnică pentru o viață mai bună în Grădiștea, mai sănătoasă și fără probleme legate de viața socială. Cred că orice primărie din această țară trebuie să își pună la punct infrastructura de bază și mă refer la drumuri, străzi, apă, canalizare, gaz pentru că nu putem să avem o dezvoltare economică fără să avem această infrastructură bună. În ceea ce privește rețeaua de gaze, pot spune că magistrala de gaze este foarte aproape, la nici un km distanță, iar oamenii din comună au solicitat această investiție, am început studiul de fezabilitate, ridicările topo, demersurile pentru cartea funciară, avize, autorizații, etc. Tot proiectul însumează o distanță de rețea de 40 de kilometri, distanță ce cuprinde exact aglomerarea de gospodării. Așteptăm să se deschidă o linie de finanțare, cu fonduri europene, pentru acest tip de investiție, pentru a putea putea primi finanțare. Trebuie să asfaltăm drumul comunal 79 A, în satul Valea Grădiștei, dar și alte drumuri care însumează o lungime de 15 kilometri. Acest proiect este depus la Compania Națională de Investiții și se va derula prin programul național de construcții de interes public sau social”. La capitolul investiții, prioritatea administrației locale a comunei Grădiștea o constituie asfaltarea tuturor drumurilor. Ilie Boiangiu spune că, pentru început, se vor asfalta 3 km de drumuri din fondul de rulment și, totodată, tot din bugetul local se va asigura cofinanțarea pentru proiectul de modernizare 10 km de drumuri. Printre proiectele edilului se numără și amenajarea alei pietonale în satul Grădiștea, dar și a unui parc industrial pentru atragerea de investitori, cu mici unități de producție, localitatea fiind așezată pe un drum național extrem de important, care leagă județele Vâlcea și Gorj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe