|vineri, octombrie 22, 2021
  • Follow Us!

Ştefan Vuza, preşedinte Chimcomplex Borzeşti, cumpără acţiuni de 300.000 de lei 

Stefan-Vuza-Presedinte-Chimcomplex-2020-1-1024x683

 

Ştefan Vuza, preşedintele companiei chimice Chimcomplex, care a preluat în 2018 activele bune ale Oltchim, a cumpărat pe 19 aprilie 2021 acţiuni ale Chimcomplex de circa 300.000 de lei prin intermediul mai multor tranzacţii la bursa de la Bucureşti, potrivit unui raport publicat marţi de companie – anunta zf.ro

Astfel Vuza a achiziţionat 65.900 de acţiuni la preţul mediu de 4,57 lei pe unitate. Spre comparaţie, lichiditatea pe emitentul CHOB pe 19 aprilie a fost de circa 615.000 de lei, ceea ce înseamnă că jumatate a fost dată de tranzacţiile lui Vuza. Marţi după-amiază acţiunile CHOB aveau un raliu de circa 19% la 5,6 lei pe tranzacţii de 270.000 de lei.

În ultima săptămână acţiunile CHOB au plus 61% pe tranzacţii de aproape 1 mil. lei. Evoluţia a venit după ce compania a anunţat vineri că a finalizat un prim pas pentru listarea la Varşovia.

Chimcomplex Borzeşti Oneşti este principalul producător şi furnizor de substanţe chimice din regiune, specializat în polioli, clorosodice şi Oxo-Alcooli. În anul 2020 compania a înregistrat o cifră de afaceri de 1,2 mld. lei şi un profit net de circa 95 mil. lei.
Acţiunile Chimcomplex Borzeşti (simbol bursier CHOB), companie controlată de Ştefan Vuza care deţine platformele Oltchim (Vâlcea) şi Borzeşti, înregistrau marţi la ora 15.25 un avans de 19,2%, pe fondul unor tranzacţii de 270.000 de lei, fiind pentru a cincea şedinţă consecutivă de creşteri, arată datele agregate de ZF de la BVB.

În şedinţa de luni, Chimcomplex a depăşit borna de 1 mld. lei capitalizare, ajungând la 1,1 mld. lei evaluare în urma unui raliu de 29,12%, pe tranzacţii de 614.923 de lei. Cu avansul de marţi, compania a ajuns la 1,3 mld. lei capitalizare.

 

Leave a Response