Râmnicu Vâlcea rămâne cu restricţiile suplimentare în week-end; excepţii cu ocazia Paştelui catolic

vineri, 2 aprilie 2021

Cu o incidenţă de 5,47 cazuri de Covid-19 la 1000 de locuitori, Râmnicu Vâlcea rămâne cu restricţiile suplimentare în week-end; excepţii cu ocazia Paştelui catolic

Întrunit în şedinţă în data de 2 aprilie, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea a constat prin Hotărârea nr. 20/02.04.2021 că incidenţa cumulată a cazurilor de Covid-19 la 1000 de locuitori în ultimele 14 zile la nivelul municipiului Râmnicu Vâlcea rămâne una ridicată, respectiv de 5,47, fapt pentru care în oraş continuă aplicarea prevederilor H.G. nr. 348/25.03.2021.

În acest sens, Comitetul Local pentru Situaţii de Urgtenţă al Municipiului Râmnicu Vâlcea informează că:

- Se interzice circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică în intervalul orar 20.00-5.00, cu următoarele excepţii:

  1. a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;
  2. b) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente;
  3. c) deplasări în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
  4. d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori decesul unui membru de familie;

- Se instituie obligaţia pentru operatorii economici care desfășoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, să îşi organizeze şi să îşi desfăşoare activitatea în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică în intervalul orar 5,00-18,00

- Activitatea operatorilor economici desfăşurată în spaţii închise în domeniul sălilor de sport şi/sau fitness este suspendată în continuare

De asemenea, rămân în vigoare restricţiile impuse de H.G. nr. 293/10.03.2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 martie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, conform cărora, pentru zilele de luni, marţi, miercuri şi joi se interzice circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în intervalul orar 22.00-5.00.

Ca o excepţie, se permite circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în perioada 3 aprilie - 4 aprilie 2021, în intervalul orar 20.00 – 2.00, pentru deplasarea şi participarea la slujbele religioase prilejuite de sărbătoarea Paştelui catolic.

 

Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă

al Municipiului Râmnicu Vâlcea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe