Pentru Spitalul orăşenesc Horezu, primarul Nicolae Sărdărescu a achiziționat aparatură nouă, în valoare de 2,5 milioane euro

duminică, 18 aprilie 2021

 

Încă de la începutul acestui an, pentru Spitalul orăşenesc Horezu, primarul Nicolae Sărdărescu a achiziționat aparatură nouă de 2,5 milioane de euro. „Tot pentru spital am mai obţinut o finanţare europeană de 3,5 milioane de euro reprezentând aparatură pentru zona Unităţii de Primiri Urgenţe, unde vom avea toată tehnica necesară. După ce vom monta toată această aparatură medicală, Spitalul Orăşenesc Horezu va fi cel mai dotat spital din regiunea Oltenia”, a spus primarul oraşului Horezu, Nicolae Sărdărescu. La finele anului trecut, Consiliul Local al Oraşului Horezu a aprobat alocarea din bugetul local a sumei de 18.799 lei, în vederea achitării taxei de 0,25% din valoarea proiectului accesat de Sfânta Mănăstire Hurezi, respectiv „Intervenţii de restaurare, consolidare şi dezvoltare durabilă a ansamblului monastic Hurezi: ansamblul Bolniţei, restaurare consolidare Biserica Bolniţei Adormirea Maicii Domnului şi foişor (inclusiv osuar) - lucrări de restaurare, consolidare şi protecţie climaterică definitivă ruine Bolniţă”. Următorul pas este atestarea orașului Horezu ca stațiune de interes național, spune primarul Nicolae Sărdărescu: „Documentația a fost deja pregătită, avem toate criteriile îndeplinite. Horezu este deja un pol regional de dezvoltare, turismul fiind principala direcție care va lega pe orizontală toată economia orașului. Horezu și Vârful Romani sunt de fapt noile puncte de reper despre care se va vorbi în anii următori”. La finele anului trecut, Primăria orașului Horezu a primit de la Consiliul Judeţean Vâlcea suma de 3,5 miliarde de lei vechi pentru susţinerea programelor de dezvoltare locală, pentru susţinerea programelor de infrastructură care necesită cofinanţare locală, precum şi pentru cheltuielile de funcţionare pe care unităţile administrativ teritoriale din judeţ, în mod justificat nu le pot finanţa din venituri proprii, inclusiv din impozitul pe venit şi din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale. În această perioadă, la Horezu se lucrează intens la reabilitarea și amenajarea centrului istoric. Lucrările la centrul istoric includ: iluminat public, toaletă publică, rețele electrică, apă-canal, infrastructuri de informare și comunicare, sonorizare ambientală, un foișor, pergole, bănci, un spațiu de joacă pentru copii, etc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe