Edilul-șef din Stoilești, Florin Ionescu, a alocat primele fonduri pentru demararea lucrărilor de construcție a unui sediu nou de primărie

joi, 29 aprilie 2021

 

Din bugetul local pe anul acesta, primarul din Stoilești, Florin Ionescu, a alocat 250.000 lei pentru demararea lucrărilor de construcție a unui sediu nou de primărie. De la începutul acestui an, primarul Florin Ionescu execută lucrări de modernizare și termoizolare a școlilor din satele Stoileşti şi Geamăna. La ora actuală, există 7 unităţi de învăţământ funcţionale la Stoileşti, cu grădiniţe incluse, unde învaţă peste 300 de copii. Încă de anul trecut, singura cale de acces către satul Geamăna din comuna Stoilești (drumul DC 39) a fost pusă în pericol de o alunecare de teren. Lungimea alunecării de teren care pune în pericol drumul comunal este de 40 de metri. Problema este că este singurul drum care face legătura cu satul Geamăna, unde sunt peste 200 de familii, ar putea rămâne izolate. Până la sfârșitul acestui an, primarul Florin Ionescu va finaliza lucrările de modernizare și dotare a căminului cultural din satul Bulagei: „Proiectul este estimat la circa 400.000 euro şi, dacă nu apar probleme, va fi implementat până la finele anului 2021. Oamenii din Bulagei doresc un cămin cultural modern pentru relansarea unor activităţi artistice şi culturale ce ar putea reprezenta o şansă de promovare pentru tinerii talentaţi din zonă”. În satele Delureni, Bârsoiu şi Urşi, primarul Florin Ionescu a asfaltat aproape toate drumurile comunale: „În satele Izvorul Rece şi Stăneşti am construit două poduri. În satul Obogeni am introdus sistemul de apă. Pentru satul Geamăna am asfaltat şi avem un proiect în vederea continuării lucrărilor de modernizare a drumului comunal, prin asfaltare. În satul Vlăduleşti am băgat apa şi am turnat asfalt. În satul Stoileşti s-a reparat un canal pentru dirijarea apei”. Prin Hotărârea nr. 29/2020, Consiliul Local al comunei Stoileşti a aprobat achiziţia unui pachet de servicii constând în tablete electronice cu conexiune la internet destinate elevilor din comună, pentru desfăşurarea învăţământului la distanţă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe