Două autoturisme s-au ciocnit, sâmbătă după amiază, pe drumul naţional 7, în localitatea Milcoiu din judeţul Vâlcea, două persoane fiind rănite iar drumul fiind blocat în urma coliziunii.

Potrivit datelor furnizate de Poliţia judeţeană Vâlcea, un accident s-a produs la kilometrul 161 al DN 7, în localitatea Milcoiu, unde două autovehicule s-au ciocnit.
„Conducătorul unui autoturism ce se deplasa pe sensul de mers Argeş - Sibiu, din motive ce urmează a fi stabilite, a intrat in coliziune cu un autoturism ce circula regulamentar din sensul opus. Al treilea autoturism implicat  se află pe platformă si era tractat de autoturismul ce circula regulamentar”, informează Poliţia Vâlcea potrivit news.ro
„Sunt anunţate două victime, din care una încarcerată. Ambele persoane sunt conştiente. Pompierii militari intervin cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o ambulanţă SMURD, iar Serviciul de Ambulanţă Judeţean  cu o ambulanţă”, transmite Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea. Conform aceleiaşi surse, persoana încarcerată a fost scoasă din maşină şi preluată de echipajul SAJ Vâlcea pentru a fi dusă la spital.