Specialist ATI din Vâlcea, medicul Ilie Bloțu, răpus de coronavirus după ce a refuzat vaccinarea. S-a stins chiar în secția în care lucra

luni, 5 aprilie 2021

Medicul Ilie Bloțu a fost răpus de coronavirus. Sursa foto: Colaj Fanatik

Încă un medic aflat în linia întâi a pierdut, din păcate, lupta cu virusul SARS-CoV-2. Ilie Bloţu, specialist ATI (Anestezie şi Terapie Intensivă) în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Vâlcea, s-a stins, la 65 de ani, chiar în secția căreia i-a dedicat cea mai mare parte din viață.

A ajuns pe patul de spital la jumătatea lunii martie, cu o formă severă a bolii Covid-19. Deși părea să dea semne de revenire, starea i s-a agravat subit în ultimele zile, iar duminică, 4 aprilie, organismul a cedat - relateaza fanatik.ro

Soţia sa, de asemenea medic primar ATI, dar în cadrul Spitalului de Obstetrică Ginecologie din Râmnicu Vâlcea, a aflat că este infectată la doar câteva zile după ce și-a depus cererea de pensionare.

Acum este internată într-o altă unitate sanitară, care aparţine tot de SJU, Spitalul Vechi din Râmnicu Vâlcea, la Secţia Boli Infecţioase, cu o formă medie spre severă. Cei doi se numără printre cadrele medicale care au refuzat vaccinarea anti-Covid.

Doliu în lumea medicală. Ne-a părăsit Ilie Bloțu, medic primar

Doctorul Ilie Bloţu, medic primar ATI – SJU Vâlcea, a decedat duminică, 4 aprilie, în jurul orei 20.00”. S-a stins din viaţă un mare erou!”, este anunțul făcut cu puțin timp în urmă pe rețelele de socializare.

A salvat multe vieţi, dar nu s-a putut salva pe sine! Trist! Nu s-au vaccinat. Şi încă mai sunt câteva cadre medicale (nu doar medici) reticente. Poate că înţeleg acum, chiar şi puţinii colegi de-ai dumnealor, că nu există invincibilitate”, au remarcat internauții. Ilie Bloțu este al patrulea medic vâlcean care se stinge din viață în urma infecției cu virusul SARS-CoV-2.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe