|sâmbătă, aprilie 17, 2021
  • Follow Us!

Trei bărbați, acuzați de trafic de migranți 

97055af2-238e-45d9-b5b1-9abd3f2e7b20-700x360

Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea au dispus, la data de 03 martie 2021, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de trei inculpaţi, unul (aflat în stare de reţinere) şi luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 03 martie 2021, faţă de ceilalţi doi inculpaţi, toţi, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de migranţi -prev. de art. 263 alin. 1 şi alin. 2 C.pen.

Inculpatul reţinut urmează să fie prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Vâlcea cu propunere de arestare la domiciliu pentru 30 de zile.

Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale a rezultat faptul că, în cursul zilei de 03.03.2021, în schimbul unor sume de bani cuprinse între 150-1000 de euro/migrant, cu scopul de a facilita trecerea frauduloasă a frontierei de stat înspre Germania, inculpaţii au asigurat îndrumarea şi transportul a doi cetăţeni de origine irakiană.

S-a mai stabilit din cercetările efectuate în cauză, că, unul dintre inculpaţi, cel aflat în stare de reţinere, îndruma pe ceilalţi doi inculpaţi cu privire la deplasarea acestora la locaţiile de unde urmau a fi ridicaţi şi predaţi cei doi cetăţeni de origine irakiană, transportându-i pe aceştia pe traseul Bucureşti- Sibiu, fiind depistaţi ulterior de organele judiciare pe raza mun. Sibiu.

Inculpaţilor aflaţi sub măsura controlului judiciar li s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Investigaţiile au fost efectuate împreună cu lucrătorii de poliţie din cadrul I.P.J. Vâlcea – Serviciul de Investigaţii Criminale şi Direcţia Generală Anticorupţie cu sprijinul tehnic al Direcţiei de Operaţiuni Speciale.

Cercetările continuă pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Leave a Response