|sâmbătă, aprilie 17, 2021
  • Follow Us!

Restricțiile anunțate acum de autorități: Carantina de noapte de la ora 20.00 și magazine închise de la ora 18.00 vineri, sâmbătă și duminică în localitățile cu rata de infectare peste 4 

gethumbnew

 Circulația va fi restricționată de la ora 20.00, față de ora 22.00, cât este acum, iar magazinele vor fi închise de la ora 18.00, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică în localitățile în care rata de infectare este peste 4. În localitățile în care indicele depășește 7,5 aceste restricții se aplică pe toată durata săptămânii.

De asemenea, vor fi închise sălile de sport/fitness, în localitățile în care rata de infectare este mai mare de 4. Aceste restricții au fost decise de CNSU și aprobate în ședința de joi seară a Guvernului.
 
În noaptea de Paște, circulația va fi permisă în intervalul 20.00 – 02.00, pentru ca oamenii să poată participa la slujbele de Înviere. Măsurile vor fi valabile și pentru Paștele catolic, și pentru cel ortodox.
 
Premierul Florin Cîțu, secretarul de stat Raed Arafat și miniștrii Sănătății, Vlad Voiculescu, Educației, Sorin Cîmpeanu, și Afacerilor Interne, Lucian Bode, susțin declarații de presă de la ora 20.00, la finalul ședinței în care Guvernul a decis noile restricții care vor fi luate în România, în contextul creșterii numărului de cazuri de COVID-19.
 

 
Înaintea ședinței de guvern s-a întrunit Comitetul pentru Situații de Urgență (CNSU), care a propus noile restricții, iar acestea au fost adoptate de către Executiv.
HotNews.ro a transmis livetext declarațiile celor trei oficiali:
Cîțu:
  • Azi am luat câteva decizii care vor ajuta la reducerea efectelor pandemiei. Aceste decizii au fost adoptate prin HG
  • Am adoptat și măsuri pentru mediul de afaceri, de fapt prelungirea unor măsuri
  • Vom trimite în acest weekend încă 50.400 de doze de vaccin către R Moldova
  • Despre campania de vaccinare: La finalul lui martie avem 2,6 milioane de doze, în aprilie 4,5 milioane de doze. 25,7 milioane de doze vom primi în total, până la finalul lunii septembrie, mai mult decât estimam inițial
  • Pe platforma de vaccinare sunt doar 771.000 de persoane și lista va fi epuizată foarte rapid
  • Toată lumea trebuie să înțeleagă să ne vaccinăm
  • Decizia CNSU modifică și o formulă de calcul pentru rata de incidență. Cele două formule nu au decalaje semnificative, dar e bine pentru acuratețe
  • Nu e nicio implicație reală că anul trecut a fost folosită altă formulă de calcul. Vreau să îi liniștesc pe oameni
  • Măsurile pe care le luăm sunt sigur că vor duce la dezbateri. Scopul e acele de a menține economia deschisă
  • Măsurile de azi sunt pentru a reduce efectele pandemiei
  • propunere pentru Vlad Voiculescu ssă căutăm resurse pentru testarea elevilor când se întorc la școală, cu teste non-invazice
Arafat prezintă hotărârea CNSU:
  • A fost discutată situația actuală și a rezultat hotărârea CNSU nr 20:
  • Acolo unde incidența / rate de infectare este peste 4 la mie, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică circulația e permisă doar până la 20.00
  • Activitatea operatorilor economici este permisă până la ora 18.00
  • Revenirea asupra măsurilor, când rata de infectare scade sub 3,5
  • În localitățile în care incidența depășește 7,5, măsurile sunt valabile pe toată durata săptămânii. Se revine asupra măsurii când rata de infectare scade sub 7 la mie.
  • Sâmbătă și duminică (26,27 martie) se va permite circulația până la ora 22.00 pentru sărbătoarea Pesah
  • În noaptea de 3/4 aprilie va fi permisă circulația între 20.00-02.00 pentru participarea la slujbele de Paștele catolic
  • Nici pentru Paștele ortodox, 1/2 mai, nu vor fi limitări, dar nu vor apărea aceste modificări în HG pentru că această hotărâre e valabilă până în 14 aprilie.
  • Se suspendă activitatea în sălile de sport/fitness, în localitățile în care rata de infectare este mai mare de 4, se reia activitatea când incidența scade sub 3,5 la mie
  • A fost adoptată o nouă listă a țărilor din zona galbenă. Marea Britanie nu mai este pe listă
Lucian Bode:
  • Pentru operatorii economici care încalcă restricțiile se va închide sediul principal sau secundar pentru 15 sau 30 de zile
  • Aplicarea acestei sancțiuni se va materializa prin afișarea în prima fază în sediul principal a anunțului că activitatea este suspendată
  • Dacă acestea continuă să își desfășoare activitatea, se va aplica sigiliu. Îndepărtarea sigiliilor poate fi faptă penală
  • Vom stabili și instituțiile chemate să aplice aceste prevederi
  • Îmi doresc ca în cel mai scurt timp aceste reglementări să fie publicate în Monitorul Oficial și să poată fi aplicate, pentru a limita la minimum posibil răspândirea pandemiei
Vlad Voiculescu, despre calculul ratei de infectare:
  • Va fi tot la 14 zile, dar aceste 14 zile se calculează din a treia zi în urmă la testare
  • Diferența nu este fenomenală, este una care întârzie la un moment dat adoptarea unor măsuri
  • În acestă săptămână diferența (pentru introducerea numărului de teste) este undeva la 2 zile
Întrebări:
 
Ar putea fi interzisă circulația în afara localității?
  • La acest moment nu se aplică și nu intră în discuție. Vor fi valabile doar măsurile anunțate. Mâine se va publica HG și localitățile trebuie să aplice imediat aceste măsuri
  • Este o chestiune de formalitate întrunirea comitetelor pentru situații de urgență. Sunt reguli unitare și nu vor fi discuții asupra lor, se respectă HG. În secunda în care se ajunge la 4 la mie, se aplică regula
  • Comitetele și INSP pot în continuare să propună carantinări de zone, de localități
  • Dacă vine astfel de propunere, se va urma mersul legal și se va semna ordinul în acest sens, dar aceste măsuri se aplică indiferent că e carantină sau nu
  • Va fi necesară declarație pe propria răsppundere după ora 20.00, în care să fie menționat motivul deplasării. Motivele rămân cele valabile și până acum (pentru carantina de noapte de la ora 22.00)
  • Măsura pentru sălile de fitness – se aplică doar pentru aceste spații, nu și pentru sportul de performanță
  • Nu se pune nicio discuție de a limita participarea la slujba de paște. Ora 02.00, 03.00, se va discuta când vom da HG, dar nu se pune problema ca oamenii să nu meargă la slujbă
Aglomerație odată cu reducerea programului magazinelor?
  • Toți agenții economici să se gândească la telemuncă și la decalarea/adaptarea programului de lucru. Nu să ieșim de la lucru la ora 18.00
  • Nu suntem singura țară care ia astfel de măsuri. În Franța limitarea circulației e de la ora 18.00.
  • Va fi un ordin de ministru care trebuie ajustat pentru stabilirea numărului de persoane și a regulilor de distanțare în magazine
  • Ce s-a făcut astăzi este de a avea măsuri unitare, să nu existe măsuri interpretabile.
  • Nu e un narativ corect că ținem magazinele deschise și va fi vacanță o lună. școlile sunt deschise, nu putem pune o astfel de situație, nu stă în picioare o astfel de comparație

Cine va supraveghea aplicarea măsurilor în magazine?

  • Responsabilitatea e a administratorului magazinului și a fiecăruia dintre noi. Nu vom avea câte un polițist în fircare magazin.

Leave a Response