Primăria Galicea va achiziţiona un microbuz pentru transportul cetăţenilor din satele îndepărtate către primărie sau dispensar

miercuri, 31 martie 2021

 

Cel mai probabil în acest an, Primăria Galicea va achiziţiona un microbuz pentru transportul cetăţenilor din satele îndepărtate către primărie şi dispensar, sau pentru diverse evenimente ale corului Vocea Topologului, ori ale echipei de fotbal. În luna ianuarie  acest an, Consiliul Local al comunei Galicea a decis acordarea unui stimulent financiar în cuantum de 1000 lei net, pentru tinerii care se căsătoresc în cadrul Primăriei Galicea. Condițiile pentru acordarea stimulentului financiar sunt: cel puțin unul dintre soți să aibă domiciliul pe raza UAT Comuna Galicea; cel puțin unul dintre soți să aibă 18 ani; căsătoria să fie oficializată pe raza UAT Comuna Galicea. În mandatul acesta, primarul comunei Galicea, Florin Mărăcine, are în vedere asfaltarea a 10 kilometri de uliţe comunale. Alte obiective ale primarului Mărăcine sunt: efectuarea de demersuri la SC Apavil SA pentru a executa cât mai repede lucrările de canalizare în satele Bratia Vale, Cocoru, Valea Râului, Galicea, Dealu Galicii, Teiu (acolo unde nu există) şi lucrările de alimentare cu apă în satele Valea Râului, Gelepu, Teiu (acolo unde nu există), cuprinse în proiectul european; în colaborare cu Consiliul Judeţean se vor finaliza lucrările de la drumurile judeţene (asfaltare, stabilizare zone cu alunecări, trotuare, rigole betonate, piste de biciclete, etc); premierea în continuare a elevilor merituoşi; decolmatarea tuturor canalelor de desecare; angrenarea Şcolii Galicea în proiecte europene, ERASMUS, mobilitate între tineri; înfiinţarea unui centru de tip RESPIRO (servicii de îngrijire şi asistenţă, pentru persoanele cu dizabilităţi); colaborarea cu investitorii privaţi prin sprijinirea înfiinţării a cel puţin cinci firme noi, care să angajeze personal din comună; colaborarea cu entităţi din străinătate pentru dezvoltarea unui centru pentru persoane vârstnice, etc. În cadrul unui parteneriat cu Grupul Local de Pescuit „Lotru-Olt Mijlociu”, Primăria comunei Galicea a reuşit accesarea unui proiect care vizează înființarea în localitate a unui parc, un complex turistic şi a unui ştrand.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe