Hristos va învia, la termen! S-a înțeles?

duminică, 7 martie 2021
"Noi, creștinii, am dat dovadă de cea mai mare înțelegere față de regulile impuse în acest an (de multe ori pripit, sub presiunea panicii sau ignoranței), am respectat toate regulile, ne-am călcat pe inimă și am stat închiși în case, am îndeplinit (e)norme cote de milostenie, de reușită în asistența socială și sanitară: milioane de EURO! Nu am murmurat, nu am cârtit prea tare...
După o vreme ne-am uitat și noi însă la pârtiile de ski pline de turiști, la mall-urile care gem de lume, la piețele aglomerate și locuri publice sufocate de oameni, la metroul luat cu asalt zilnic și la restaurantele care s-au deschis. Ne uităm, totodată, și la spitalele ultra-aglomerate, la școlile fără apă curentă și la căminele de bătrâni sau la azilele suprapopulate. Ne mai uităm la oamenii cu mască, la cei vaccinați, la cei care se spală pe mâini des, la cei care păstrează distanța socială: și noi suntem dintre aceia, ba chiar în număr foarte mare.
Deși ar fi trebuit să fie mai bine, ni se anunță că va fi mai rău. De ce? Cine e de vină? Iarăși mutantul ăla de virus, care se joacă “de-a v-ați ascunselea“ cu cercetătorii de la Moderna și Pfizer? Sau autoritățile românești care nu pot gestiona o criză ca aceasta?
Oricare ar fi răspunsul, este intolerabil ca de Paști bisericile să fie iarăși închise. Deja aduce a șmecherie, și acum e gata. Eu unul voi scrie împotriva chestiei ăsteia cu două mâini. Și cu două picioare, dacă e cazul.
Hristos va învia, la termen! S-a înțeles?”"
Radu Bucuroiu
Este un mesaj pertinent. Ceea ce nu este putin lucrr. De obicei primi mesaje bijbiite si confuze. Mai nimeni nu vrea sa vorbeasca ferm pe acest subiect. Nici macar oamenii Bisericii. Ei asteapta semnal din dealul Patriarhiei.
***Intrebarea mea este - Veti participa la slujba de Paste in acest an? Da sau nu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe