Eugen Neata, deputat PSD: Cele cinci ore de moarte și incompetență ale ministrului Bode

duminică, 7 martie 2021
Cele cinci ore de moarte și incompetență ale ministrului Bode
Nu avem nici loc și nici timp să dezvăluim aici întregul adevăr din spatele catastrofei de la Onești. Doi ostatici au fost uciși cu cruzime într-un apartament de bloc în timp ce forțele Ministerului de interne se aflau la doi pași de foarte multe ore, neștiind ce au de făcut. Este posibil ca și aceste instituții să se fi umplut ca și instituția Apelor române de închipuiți cu școli la barieră, pile ale unor analfabeți funcționali, la rândul lor, cu poziții politice și administrative de vârf. Întâlnim și aici un individ care își spune negociator, de exemplu, absolvent al unui curs de sfârșit de săptămână, conform gângăvelii de la televizor și după modul provocator în care a stat de vorbă cu criminalul.
Se cunosc amănuntele acestei catastrofe în care statul, prin forțele Ministerului de interne, a ucis încă o dată doi cetățeni de ai săi, protejând ca de obicei pe criminal, într-un fel de complicitate împotriva naturii și a civilizației umane. Pe mine nu mă mai interesează cine ce a făcut la fața locului, ci ce a făcut ministrul Afacerilor interne după ce a fost informat despre criza de la Onești. Trebuie să știți că el a primit această informație printre primii, nu printre ultimii, cum lasă să se înțeleagă din aparițiile publice.
Ce a făcut minut cu minut în cele cinci ore în care s-au petrecut evenimentele criminale de la Onești? În timp ce subordonații lui își fumau țigările și se distrau spunându-și glume deocheate în fața și în spatele blocului de locuințe în care criminalul îi tortura pe ostatici și în timp ce ofițerii cu grad înalt din Bacău goneau cu viteză de bicicletă spre locul faptei, unde au ajuns după foarte multe ore de pedalat.
Ce a făcut ministrul Lucian Bode cu ultimele ore din viața celor două victime nevinovate de la Onești?
Poate a fost ocupat cu respingerea amendamentelor, benefice oamenilor, depuse de opoziție la legea bugetului. Poate a organizat o celulă de criză, cum era normal la o luare de ostateci. Poate a pus în funcțiune sistemul de forțe național, gata să intervină la o acțiune de o asemenea gravitate. Poate a spus el însuși glume cu subalternii de la minister și au mers apoi la o bere în colțul străzii, așteptând în modul cel mai plăcut raportul legistului cu numărul de tăieturi de cuțit și de arsuri de țigară de pe corpurile celor doi morți fără apărare și fără vină. Domnul Lucian Bode stă pe un morman de incompetență și strălucește în vârful gunoiului la fel ca înaintașul său Marcel Vela. Oamenii aceștia se comportă ca și cum conduc ministerul artelor nu pe acela al tuturor pericolelor care se pot abate peste sărmanii cetățeni.
În loc să-i oblige să se antreneze pe oamenii de la Afaceri interne, Marcel Vela i-a instigat împotriva bătrânilor ieșiți pe stradă fără mască și i-a atașat preoților din parohii, din câte vă mai amintiți. Cu nimic mai prejos, Lucian Bode continuă faptele eroice ale predecesorului său liberal.
Poate că moartea unor oameni nevinovați nu este un motiv destul de puternic pentru scoatere urgentă din sistem a incompetenților, începând cu ministrul lor, care nu ne-a spus încă ce a făcut în timp ce doi oameni mureau sub privirile blajine ale subordonaților săi.
Eugen Neata, deputat PSD

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe