|duminică, aprilie 11, 2021
  • Follow Us!

Deputat PSD, Daniela Otesanu: PNL si USR au votat IMPOTRIVA INDEPENDENTEI JUSTITIEI! 

Otesanu PSD

 

Chiar dacă s-au izbit de avizul negativ al CSM, de avizul negativ dat în Comisia de muncă, actuala guvernare a dat bătaie înainte cu proiectul de desființare a SIIJ. Nu au fost deloc interesați că peste 1000 de magistrați au protestat împotriva desființării Secției Speciale. Au venit și au trâmbițat de la microfonul Camerei că este o promisiune de campanie respectată, că desființarea SIIJ este un moment istoric (noaptea minții), că gata, au rezolvat-o cu independența justiției. Ne spuneau, atunci când era PSD la guvernare, că avizul CSM pe astfel de legi nu trebuie să fie doar consultativ ci obligatoriu după recomandările Comisiei de la Veneția. Acum, când este vorba despre ei, cei din USR și PNL, aceste lucruri nu mai contează. Această promisiune “trebuia” onorată. Dar cu promisiunile de creștere a pensiilor, cu aplicarea eșalonată a creșterii alocațiilor(ordonanță cu care ei înșiși au venit), cum rămâne? Acestea nu erau promisiuni de respectat?

Una peste alta, astăzi și-au făcut numărul. Jalnic dar, l-au făcut. Proiectul a trecut după un vot de strânsură, în care minoritățile au făcut diferența.

PSD a votat împotrivă și, cu siguranță, va ataca această decizie la Curtea Constituțională.

 

Leave a Response