17 valceni internati în secția ATI a Spitalului Judetean Valcea

marți, 16 martie 2021

Potrivit datelor Direcției de Sănătate Publică, pe teritoriul județului Vâlcea, de la începutul pandemiei și până în prezent, au fost confirmate 13.022 cazuri de persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2.

În prezent, în unitățile sanitare dedicate din județul Vâlcea se află internate 200 persoane confirmate pozitiv, starea de sănătate a acestora fiind următoarea: 17 sunt asimptomatice și cu forme ușoare ale infecției, 166 au forme medii și 17 sunt internate în secția ATI.

În acest moment, în județ, sunt 19 focare de SARS-CoV-2, în centre rezidențiale, la agenți economici, unități de învățământ, o unitate sanitară și în cadrul instituțiilor publice.

Numărul persoanelor declarate vindecate până acum este de 7.838 din cele internate în unități sanitare de la începutul pandemiei.

În județ, în baza definiției de caz, a protocolului medical și a codului de caz atribuit de către DSP Vâlcea, până la această dată, au fost realizate 50.816 de teste prin tehnica RT-PCR. De asemenea, conform raportărilor laboratoarelor de analize, au fost recoltate, în regim screening și contra cost, 34.552 teste în vederea identificării virusului SARS-CoV-2. În total au fost realizate 85.368 de teste în județul Vâlcea.

În baza Legii 136/2020, privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, Direcția de Sănătate Publică Vâlcea a emis, în ultimele 24 de ore, 68 de decizii de izolare și 69 de decizii de carantină, în prezent, 664 de persoane aflându-se în carantină la domiciliu sau la locația declarată și 622 de persoane se află în izolare (anchetă epidemiologică – decizie de prelungire a izolării la domiciliu).

Menționăm ca datele sunt în continuă dinamică.

Având în vedere creșterea numărului de cazuri de persoane confirmate cu virusul SARS-CoV-2 în ultima perioadă, vă informăm că începând cu data de 1 martie 2021, au fost  reluate în tot județul controalele pentru respectarea normelor de protecție sanitară în vederea prevenirii răspândirii îmbolnăvirilor în rândul populației. Aceste verificări sunt efectuate, conform Ordinului Prefectului județului Vâlcea nr. 22/7.01.2021, de echipe mixte, formate din reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică, ai Inspectoratului de Poliție Județean, ai Inspectoratului de Jandarmi Județean, ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vâlcea și ai Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Vâlcea.

De asemenea, recomandăm cetățenilor precauție, evitarea spațiilor aglomerate și a deplasărilor inutile, spălarea/dezinfectarea cât mai frecventă a mâinilor și purtarea măștii de protecție.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară. Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

Precizăm totodată că, pentru obținerea de informații legate de COVID-19 și de măsurile care se aplică în această perioadă, puteți apela următoarele numere de telefon, puse la dispoziție de către Direcția de Sănătate Publică Vâlcea:

  • CALL CENTER - 021 414 44 50 – program Luni – Duminică 08:00 – 22:00;
  • 0758 061 438 (disponibil non-stop);
  • 0250 747 720 cu program de funcționare:  Luni – Joi  08:30- 16:30 și Vineri  08:30 – 14:00.

 

 

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe