Pompierii vâlceni au intrat în mina din Berbești pentru a salva un miel blocat într-o galerie

joi, 25 februarie 2021

 

Joi, 25 februarie 2021, 14:21 Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „General Magheru” al județului Vâlcea au fost solicitați joi, 25 februarie, în orașul Berbești, pentru salvarea unui miel care rămăsese izolat între dalele de beton ale unui tunel minier, informează Curierul de Vâlcea. Pompierii au fost solicitați la ora 10:47, iar intervenția pentru salvarea ovinei a durat mai bine de o oră. Membrii echipajului au fost nevoiți să evacueze o cantitate considerabilă de apă, tunelul minier fiind inundat cu apă infiltrată. Cu ajutorul unei motopompe și cu sprijinul unui echipaj de la Serviciul Privat de Pompieri al Minei Berbești a fost asanată apa, după care s-a putut ajunge în zona în care mielul era captiv. „Animalul a fost adus în siguranță la suprafață, după mai bine de o oră de eforturi”, au transmis reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vâlcea. Salvatorul, aducând mielul la suprafață.
Citeşte întreaga ştire: Pompierii vâlceni au intrat în mina din Berbești pentru a salva un miel blocat într-o galerie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe