Constantin Radulescu: După 37 de ani, clădirea MATERNITĂȚII Ramnicu Valcea va fi consolidată

marți, 9 februarie 2021
După 37 de ani,
Clădirea MATERNITĂȚII vâlcene va fi consolidată
După ce anul trecut am modernizat sălile de naștere și ambulatoriul Secției Oncologie, în prezent realizăm lucrări de consolidare a clădirii maternității.
O condiție esențială pentru accesarea banilor europeni de către CJ Vâlcea, în vederea modernizării în integralitate a clădirii Maternității, o reprezintă consolidarea zonelor A și C (respectiv clădirile cu două etaje ale acestui imobil), zone care se încadrează în clasa de risc seismic II.
Ne-am conformat acestor condiții și, pentru realizarea lucrărilor, am alocat, anul trecut, suma de 1.656.458 lei, din bugetul județului.
În urmă cu trei săptămâni, am dat ordinul de începere a lucrărilor, iar în prezent acestea se desfășoară conform graficelor stabilite.
Se intervine la tronsonul C, respectiv la structura de rezistență a acestuia, unde acum se consolidează stâlpii de susținere.
Până se vor deschide axele de finanțare pe fonduri europene, vom continua să intervenim în zonele care au nevoie urgentă de reparații.
O astfel de zonă este și cea unde se află camerele de gardă ale secției Obstetrică - Ginecologie. Am dat dispoziție să se facă un deviz de lucrări și, anul acesta, vom reabilita și aceste cabinete.
Constantin Radulescu, presedinte CJ Valcea
IMG-20210209-WA0019 IMG-20210209-WA0018 IMG-20210209-WA0017 IMG-20210209-WA0016

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe