Chimcomplex Borzeşti vinde 189 de milioane de acţiuni, la un preţ total de 356 milioane lei, pentru majorarea capitalului social

luni, 15 februarie 2021

Chimcomplex, companie care deţine platformele Oltchim (Vâlcea) şi Borzeşti, a anunţat că doar 0,2% din acţiunile emise pentru majorarea de capital au fost subscrise în perioada de preemţiune, cele 189,5 milioane de titluri rămase urmând să fie vândute printr-o ofertă primară adresată unui număr de maxim 150 de investitori, la preţul de 1,88 lei/acţiune - anunta Ziarul Financiar

Compania a emis 190 de milioane de acţuni, perioada de preemţiune fiind între 12 ianuarie şi 11 februarie.

În urma operaţiunii au fost subscrise 499.455 actiuni la pretul de subscriere de 1,26 lei/actiune, in valoare de 629.313 lei, reprezentand 0,2629% din numărul total de acţiuni oferite.

Etapa a doua a majorării de capital va fi organizată în perioada 15 februarie -15 aprilie, cu posibilitatea închiderii anticipate. Cele 189,5 milioane acţiuni scoase la vânzare au un preţ total de 356 milioane lei.

Compania, controlată de Ştefan Vuza, are peste 2.000 de salariaţi, iar conducerea estima la finele anului trecut că  firma va încheia anul cu afaceri de 280 mil. euro.

Chimcomplex este cel mai mare exportator din chimia românească şi circa 60% din producţia companiei este destinată exportului. Compania operează cel mai mare combinat chimic din România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe