Primarul Florinel Constantinescu a mai făcut un pas la proiectul „Îmbunătăţirea calităţii vieţii populaţiei prin modernizarea oraşului Călimăneşti”

duminică, 17 ianuarie 2021

 

Încă de luna trecută, Florinel Constantinescu, primarul orașului Călimănești, a lansat procedura pentru achiziţia proiectării şi execuţiei lucrărilor prevăzute în proiectul cu finanţare europeană „Îmbunătăţirea calităţii vieţii populaţiei prin modernizarea oraşului Călimăneşti”. Cele patru obiective vizate sunt Centrul Cultural şi Recreativ şi Şcoala cu clasele I-IV, de la Jiblea Nouă, Centrul Multifuncţional Călimăneşti şi Casa de Cultură „Florin Zamfirescu”. Conform proiectului, în cele patru clădiri, se vor face ample lucrări de modernizare, începând cu schimbarea instalaţiilor de apă şi canalizare, precum şi a conductelor de evacuare. La finele anului tercut, Primăria Călimănești a decis predarea către Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației prin Compania Națională de Investiții (CNI), pe bază de protocol, a terenului în suprafață de 30.000 mp, situat în intravilanul orașului Călimănești, localitatea Seaca, în vederea realizării obiectivului de investiții „Construire bază sportivă, localitatea Seaca, strada Calea lui Traian nr.7”. Prin Hotărârea nr. 66/2020, Consiliul local al oraşului Călimăneşti a aprobat studiul de fezabilitate aferent investiţiei „Extindere rețele inteligente de distribuție gaze naturale în Orașul Călimănești, judeţul Vâlcea și înființare sistem de distribuție gaze naturale în Comuna Bujoreni, județul Vâlcea”. S-a mai aprobat devizul general aferent investiţiei la suma de 15,64 milioane de lei. În vara acestui an, Florinel Constantinescu, primarul orașului Călimănești, a semnat cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice contractul de finanțare pentru reabilitarea unui prim lot de 5 blocuri din localitate. Conform Anexei nr. 2 la Ordinul nr. 2154 privind aprobarea Programului național multianul privind creșterea performanței energetice a blocurilor de locuințe cu finanțare în perioada 2020-2022, publicat de Ministerul Dezvoltării Regionale, din lotul de 5 blocuri fac parte: blocul 6 A situat pe strada Aurel Vlaicu nr. 8, blocurile 670, 672 și 674 situate pe Aleea Ostrovului nr. 6 și blocul 1 situat pe strada Calea lui Traian.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe