Mircia Gutau: ”Andrei Gheorgiu, gândeşte înainte să vorbeşti. Citeşte înainte să gândeşti”

vineri, 15 ianuarie 2021

”Gândeşte înainte să vorbeşti. Citeşte înainte să gândeşti”

Ăsta ar fi citatul zilei, pe care i-l recomand cu multă căldură fostului candidat la primărie, fostului viceprimar şi actualului consilier local şi şef peste jumătate de alianţă - Andrei Gheorghiu. Nu de altceva, dar dacă l-ar fi ştiut mai din vreme, n-ar fi călcat aşa de zgomotos în străchini cu ultima sa intervenţie în care se angajează să intervină pe lângă ministrul USR al Fondurilor Europene pentru implementarea unor proiecte cu finanţare externă în oraş. Nu intervenţia ar fi problema – ba aici chiar se cuvine a-i aprecia iniţiativa! - ci lista proiectelor ”propuse” de consilierul userist care, neavând habar de ce face administraţia locală în Râmnic, inventează voios roata deja inventată de alţii.

Zice onorabilul consilier, citat de o publicaţie politico-sportivă on-line, că i-ar plăcea ca în oraş să se implemente proiecte în principal privind pistele de biciclete, semaforizare inteligentă sau grădini urbane. Asta nu poate decât să însemne că Andrei Gheorghiu, viceprimarul de o lună al municipiului, nu are habar de multele proiecte din exact aceste domenii, care sunt deja aprobate pentru finanţare europeană nerambursabilă şi unele chiar în curs de implementare.

Primul lapsus al consilierului Gheorghiu vizează proiectul ”Creşterea mobilităţii urbane pietonale şi cicliste” în valoare de aproape 9 milioane de euro, pentru care am obţinut, încă din octombrie anul trecut (campania electorală se încheiase, aşa că nu are nici o scuză că ar fi fost ocupat!), finanţare inclusiv pentru documentaţia tehnică (adică peste 2 milioane de lei!) şi care prevede realizarea a 46,33 km de piste de biciclete în cadrul unei reţele funcţionale interconectate la nivelul întregului municipiu, crearea a opt parcări pentru biciclete şi a cinci centre inteligente pentru închirierea de biciclete, precum şi realizarea a trei poduri dedicate exclusiv pietonilor şi bicicliştilor peste râul Olăneşti şi de promenade de-a lungul râurilor Olăneşti şi Olt, însumând 15 km.

De asemenea, nu pare să cunoască nimic despre proiectul ”Modernizarea staţiilor de îmbarcare/debarcare, echiparea mijloacelor de transport în comun şi dezvoltarea unui centru utilat cu un sistem de management al traficului general în municipiul Râmnicu Vâlcea”, contractat în decembrie 2019, în valoare totală de 46.8 milioane lei (din care finanţarea nerambursabilă, în procent de 98%, de aproape 46 milioane lei), care, pe lângă altele, urmăreşte modernizarea sistemului de semnalizare rutieră prin sincronizarea adaptivă a intersecţiilor semaforizate aflate de-a lungul traseelor de transport în comun, dotarea cu echipamente de solicitare de prioritate automată atunci când vehiculele se află în întârziere, precum şi optimizarea traficului rutier la nivelul oraşului ca urmare a adaptării în timp real a sistemului de semaforizare în ansamblu.

Să mergem mai departe cu două alte proiecte complet necunoscute consilierului Andrei Gheorghiu, deşi se referă la teme tare dragi USR-ului în general: simplificarea procedurilor administrative, reducerea birocraţiei şi transparentizarea activităţii administraţiei locale. Este vorba în primul rând de proiectul ”Soluţii informatice integrate pentru simplificarea procedurilor on-line şi reducerea birocraţiei”, aprobat pentru contractare la jumătatea anului 2019, cu o valoare totală de aproape 3 milioane de lei, din care finanţarea nerambursabilă ajunge la 2,9 milioane lei, care constă, printre altele, în configurarea unei soluţii integrate de interacţiune a cetăţeanului cu administraţia locală prin amplasarea unui terminal de tip self-service (în curs de montare în pasajul pietonal subteran ”Cozia” - poate domnul consilier nu are drum pe acolo şi nu l-o fi văzut încă...) ce va permite iniţierea de demersuri administrative inclusiv prin ataşarea de documente scanate şi efectuarea de plăţi cu cardul pentru toate categoriile de sume datorate bugetului local, în implementarea sistemului de bugetare participativă prin care cetăţenii vor fi încurajaţi să identifice şi să semnalizeze neajunsurile comunităţii, precum şi în digitalizarea arhivei fizice a Primăriei. Cel de-al doilea proiect, tot în curs de implementare este ”Simplificarea procedurilor administrative şi elaborarea Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană şi a Planului de Mobilitate Urbană Durabilă la nivelul Municipiului Râmnicu Vâlcea”, semnat în luna mai a anului trecut, în valoare totală de 2,96 milioane lei şi cu o finanţare nerambursabilă de 98%, care va pune la dispoziţia cetăţeanului o aplicaţie de gestiune integrată a comunicării cu administraţia locală prin care se vor putea derula schimburi electronice de documente, completarea de formulare online şi furnizarea de notificări automate în mai multe domenii de interes.

Cât despre ”grădinile urbane” la care visează consilierul Gheorghiu, ca să nu o lungim prea mult am să menţionez doar cele trei parcuri ce urmează se se realizeze în Râmnic cu finanţare europeană: Parcul Ştirbei Vodă, Parcul Nord şi Parcul Ostroveni, toate aflate deja în curs de implementare.

Aşadar, îi recomand semi-şefului de alianţă să se documenteze un pic înainte de a deschide gura despre administraţia locală la a cărei conducere a candidat anul trecut; totodată îi mulţumesc pentru iniţiativa de lobby pe lângă colegul de partid de la Ministerul Fondurilor Europene pentru toate celelalte proiecte numeroase pe care Primăria municipiului le va întocmi prin departamentul ”Programe Externe” (acela pe care colegul său de alianţă, celălalt viceprimar de o lună, voia să îl desființeze) în perioada următoare.

Mircia Gutău

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe