Deputatul Ana Loredana Predescu propune introducerea orelor de educație remedială și educație antreprenorială pentru elevii de liceu

joi, 28 ianuarie 2021

Deputatul umanist Ana Loredana Predescu a propus, în cadrul discuțiilor din Comisia pentru Învățământ, Știință, Tineret și Sport din Camera Deputaților din care face parte, introducerea în planurile-cadru pentru învățământul liceal a orelor de educație remedială și educație antreprenorială.

De asemenea, deputatul Ana Loredana Predescu propune modificarea programei școlare, în sensul creșterii numărului de ore de practică pentru elevii din liceele cu profiluri profesionale sau vocaționale.

„Sunt mamă a doi copii, economist și fost învățător. Efectele negative ale pandemiei asupra educației copiilor noștri cred că ar putea fi atenuate prin introducerea orelor de educație remedială. Fără acestea cred că riscăm să avem o rată și mai mare a abandonului școlar și o generație ratată din punct de vedere educațional. La fel, consider necesară creșterea numărului de ore de practică pentru liceele profesionale și vocaționale. De exemplu, în liceele pedagogice anul dedicat practicii pedagogice a fost eliminat. Cadrele didactice trebuie să fie bine pregătite, pentru  că educatorul și învățătorul reprezintă temelia succesului școlar al copiilor noștri.

Am vorbit și despre introducerea orelor de educație antreprenorială, pentru că am observat că numărul acestora în planurile-cadru este inexistent sau insuficient. Aceste ore de educație antreprenorială sunt necesare dacă ne dorim ca programa școlară să fie adaptată la nevoile actuale de pe piața muncii și la asigurarea dobândirii unor competențe pentru viață în cazul elevilor”, a declarat Ana Loredana Predescu.

Biroul de Presa PPU(sl)
Loredana Predescu PPUSL

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe