Agentul SPAGAR de poliție rutieră, Viorel Ovidiu Săndulescu, CONDAMNAT la 6 ani şi 4 luni de închisoare cu executare!

Agentul de poliție Rutieră, Viorel Ovidiu Săndulescu, din cadrul Poliției orașului Băile Olănești, județul Vâlcea a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea după ce, în perioada ianuarie 2015-septembrie 2016, a băgat în buzunar banii din amenzi de circulație. Săndulescu a fost prins după ce ofițerii anticorupție ai DGA au descoperit un caz, din anul 2015, în care agentul de la Rutieră a luat 1.000 de lei de la un localnic din Băile Olănești căruia i-a spus că îi plătește el sancțiunea. El a întocmit în fals o chitanță prin care se arăta că afost achitată contravenția pe care a remis-o rudelor contravenientului. Nici cei de la Primăria Băile Olănești nu și-au dat seama de escrocherie, unde, fără a avea cunoștință de faptul că este falsă, funcționarii acelei instituții nu au mai întreprins demersurile de executare silită a sumei de 1000 lei reprezentând valoarea amenzii contravenționale. Astfel, primăria a fost prejudiciată cu suma respectivă – noteaza evz.ro
Mergând pe firul acestui caz, ofițerii DGA au descoperit și că, în perioada ianuarie 2015-septembrie 2016, în calitate de agent de poliție rutieră, Viorel Ovidiu Săndulescu a mai întocmit alte 29 de procese verbale, dar nu le-a mai transmis primăriilor pe raza cărora locuiau cei amendați. „În acest mod a produs un prejudiciu total de 14.382,50 lei bugetelor localităților de domiciliu ale contravenienților”, precizează DGA.
Totodată, în aceeași perioadă, agentul Săndulescu a încasat pe loc contravaloarea minimului amenzilor aplicate șoferilor, prin alte 122 de procese verbale de constatare a contravențiilor pe care le-a întocmit în calitate de agent de poliție rutieră, iar sumele respective nu le-a predat, conform legii, la IPJ Vâlcea, ci și le-a însușit în interes personal. Pracic, în acest mod a încasat, ilegal, 22.298,75 lei prejudiciind și poliția.
Pentru administrarea probatoriului, la data de 18.11.2016, polițiști DGA au efectuat un număr de cinci percheziții domiciliare pe raza județului Vâlcea, iar cu această ocazie, la domiciliul inculpatului au fost identificateși ridicate patru cartușe cu glonț, care aveau aceleași caracteristici ca și cele folosite pentru arma din dotare, cartușe care erau deținute în mod ilegal. După percheziții, procurorul a dispus față de agent măsura controlului judiciar, măsură care a fost prelungită până la data de 16.05.2017.
DGA a mai precizat că, pe parcursul cercetărilor, persoanele vătămate s-au constituit parte civilă în cauză, iar procurorul a dispus măsura sechestrului asigurator asupra bunurilor agentului, în vederea recuperării prejudiciului.
Dosarul penal a fost înregistrat ca urmare a sesizării din oficiu a polițiștilor din cadrul Secției Județene Anticorupție Vâlcea, iar pe parcursul cercetărilor aceștia au desfășurat numeroase activități procedurale în conformitate cu ordonanțele de delegare emise de procuror.
În administrarea probatoriului s-a colaborat cu polițiștii din cadrul Biroului Control Intern din I.P.J. Vâlcea, iar cu ocazia realizării perchezițiilor domiciliare s-a beneficiat de sprijin din partea Inspectoratului Județean de Jandarmi Vâlcea.
Condamnare la instanta de fond, Judecatoria Ramnicu Valcea: 6 ani şi 4 luni de închisoare cu executare!
“Condamnă pe inculpatul SĂNDULESCU VIOREL – OVIDIU la 6 luni închisoare, pentru infracţiunea de înşelăciune. 2. În baza art. 320 alin. 2 Cod penal; Condamnă pe acelaşi inculpat la 1 an închisoare, pentru infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale. În baza art. 67 alin. 2 Cod penal; Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării pe o perioadă de 2 ani a următoarelor drepturi, prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din Codul penal: – dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice (lit. a); – dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat (lit. b); – dreptul de a exercita profesia de poliţist (lit. g). În baza art. 65 Cod penal; Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din Codul penal, a căror exercitare a fost interzisă de instanţă ca pedeapsă complementară. 3. În baza art. 52 Cod penal rap. la art. 297 alin. 1 Cod penal rap. la art. 132 din Legea 78/2000; Condamnă pe acelaşi inculpat la 2 ani şi 9 luni închisoare, pentru infracţiunea de participaţie improprie la infracţiunea de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit. În baza art. 67 alin. 2 Cod penal; Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării pe o perioadă de 2 ani a următoarelor drepturi, prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din Codul penal: – dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice (lit. a); – dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat (lit. b); – dreptul de a exercita profesia de poliţist (lit. g). În baza art. 65 Cod penal; Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din Codul penal, a căror exercitare a fost interzisă de instanţă ca pedeapsă complementară. 4. În baza art. 342 alin. 1 Cod penal; Condamnă pe acelaşi inculpat la 1 an închisoare, pentru infracţiunea de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. 5. În baza art. 297 alin. 1 Cod penal rap. la art. 132 din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal; Condamnă pe acelaşi inculpat la 3 ani şi 3 luni închisoare, pentru infracţiunea de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (29 acte materiale). În baza art. 67 alin. 2 Cod penal; Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării pe o perioadă de 3 ani a următoarelor drepturi, prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din Codul penal: – dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice (lit. a); – dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat (lit. b); – dreptul de a exercita profesia de poliţist (lit. g). În baza art. 65 Cod penal; Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din Codul penal, a căror exercitare a fost interzisă de instanţă ca pedeapsă complementară. 6. În baza art. 295 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal; Condamnă pe acelaşi inculpat la 3 ani şi 6 luni închisoare, pentru infracţiunea de delapidare în formă continuată (122 acte materiale). În baza art. 67 alin. 2 Cod penal; Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării pe o perioadă de 3 ani a următoarelor drepturi, prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din Codul penal: – dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice (lit. a); – dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat (lit. b); – dreptul de a exercita profesia de poliţist (lit. g). În baza art. 65 Cod penal; Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din Codul penal, a căror exercitare a fost interzisă de instanţă ca pedeapsă complementară. În baza art. 38 alin. 1 Cod penal şi art. 39 lit. b Cod penal; Aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 ani şi 6 luni închisoare, sporită cu 2 ani şi 10 luni închisoare (o treime din totalul celorlalte pedepse), astfel că, în final, stabileşte pentru inculpatul SĂNDULESCU VIOREL – OVIDIU pedeapsa rezultantă de 6 ani şi 4 luni închisoare. Aplică inculpatului dispoziţiile art. 60 Cod penal, privind executarea pedepsei prin privare de libertate. În baza art. 45 alin. 3 lit. a Cod penal; Aplică inculpatului SĂNDULESCU VIOREL – OVIDIU pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din Codul penal, respectiv: – dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice (lit. a); – dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat (lit. b); – dreptul de a exercita profesia de poliţist (lit. g), pe o perioadă de 3 ani, care se execută potrivit dispoziţiilor art. 68 Cod penal, respectiv după executarea pedepsei rezultante de 6 ani şi 4 luni închisoare aplicată inculpatului prin prezenta hotărâre, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. În baza art. 45 alin. 5 Cod penal; Aplică inculpatului SĂNDULESCU VIOREL – OVIDIU pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din Codul penal, a căror exercitare a fost interzisă de instanţă ca pedeapsă complementară, această pedeapsă accesorie executându-se până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei rezultante de 6 ani ?i 4 luni închisoare aplicată inculpatului prin prezenta hotărâre. În baza art. 397 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art. 25 alin. 1 Cod procedură penală şi la art. 1.381 şi urm. Cod civil” – se mentioneaza în minuta instanţei din data de 27 ianuarie 2021.
Foto: Gazeta Valceana