Vâlcenii preferă SRL-urile: 822 de societăți cu răspundere limitată au fost înmatriculate în primele 10 luni din acest an

joi, 10 decembrie 2020

 

Oficiul Registrului Comerţului (ONRC) de pe lângă Tribunalul Vâlcea a comunicat că, în cursul primelor 10 luni din acest an, în judeţul Vâlcea, s-au efectuat 1239 de înmatriculări de firme noi, cu 34% mai puțin faţă de situaţia din perioada similară din anul 2019. Din cele 1239 firme nou înfiinţate, 822 erau SRL-uri, 160 erau Întreprinderi Individuale (II), 231 erau Persoane Fizice Autorizate (PFA), 25 Instituţii Financiare (IF) şi nici o societate pe acţiuni. Numai în luna octombrie 2020, au fost 108 înmatriculări de firme noi la nivelul județului Vâlcea.

Tot Oficiul Registrului Comerţului a mai precizat că, în Monitorul Oficial al României, din data de 04.11.2020 au fost publicate rectificările aduse Legii nr. 223/2020 pentru simplificarea și debirocratizarea transferului de părți sociale și a vărsării capitalului social prin modificarea Legii societăților nr. 31/1990. Prin urmare, societăţile care au o cifră anuală de afaceri de peste 10 milioane lei nu mai au obligaţia de a publica în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, un anunţ prin care se confirmă depunerea actelor prevăzute la Legea nr. 31/1990 (situațiile financiare anuale, raportul lor, raportul cenzorilor sau raportul auditorilor, după caz). De asemenea, pentru societățile a căror cifră anuală de afaceri nu depășește 10 milioane lei, anunțul prin care se confirmă depunerea actelor nu se va mai  publica pe pagina de internet a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe