Sparle si soparle, 23.12.2020

joi, 24 decembrie 2020
  • După aproape un an de la pronunțarea unei hotărări judecătorești, controversatul om de afaceri de la falimentara firmă Rovimet, Crinu Popescu, i-a plătit cei 5000 de euro primarului Mircia Gutău, lucru recunoscut chiar de edilul-șef al Râmnicului în cadrul unei emisiuni de la un post local de televiziune. Reamintim că, printr-un autodenunț făcut de Crinu Popescu la DNA în luna iulie 2006, acesta a susținut în fața procurorilor DNA că i-ar fi dat primarului Gutău, printre altele, și suma de 5000 de euro, mită, pentru ca primarul Gutău să elibereze un certificat de urbanism. Tot în anul 2019, Mircia Gutău a obținut un nou succes în justiție. Este vorba despre procesul deschis de Gutău împotriva lui Crinu Popescu la Judecătoria Râmnicu Vâlcea pentru obligarea acestuia la plata sumei de 2500 de euro, plus dobânda aferentă, cu începere din ziua cauzării prejudiciului. Așadar, prin avocatul său, Octavian Fieroiu, Mircia Gutău a solicitat instanței restituirea sumei la care a fost obligat prin hotărârea de condamnare către denunțător, pentru că aceasta echivalează practic cu o plată nedatorată a lui Gutău către Crinu Popescu.

 

  • Deși este amplasat într-un cadru natural mirific și beneficiază de o panoramă excepțională, motelul-restaurant Capela pare lovit, în continuare, de BLESTEM. „Noul” proprietar al complexului, firma Xavitel, nu a investit nici un leu pentru modernizare, chiar daca au trecut, iată, TREI ANI de la achiziția imobilelor de la controversatul afacerist Nicolae Minea. La începutul lui 2018, Xavitel a achiziţionat unul din cele mai tari branduri ale turismului din Râmnicu Vâlcea, cu circa 1 milion de euro. Noul proprietar a dat lovitura având în vedere că, la începutul licitaţiei publice, Motelul Capela costa aproape dublu. Patronul Xavitel este prosperul om de afaceri Octavian Luţă, originar din Berbeşti şi, printre altele, deţine şi câteva spaţii comerciale, iar, de câţiva ani încoace, a intrat şi în piaţa dezvoltatorilor imobiliari, construind mai multe blocuri în Ostroveni.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe