Primarul Constantin Dumitru va finaliza în anul 2021 modernizarea Căminului Cultural din Roșiile

marți, 29 decembrie 2020

 

În acest an, a început modernizarea Căminului Cultural din Roșiile (investiție derulată prin Compania Națională de Investiții), urmând ca anul viitor acesta să fie finalizat. În mandatul 2020-2024, primarul comunei Roșiile, Constantin Dumitru, are în vedere finalizarea lucrărilor de canalizare în satele Romaneşti (punctul Corbu, Zgubea, la Biserică), Pleşeşti (Pleşeşti Vale - Culmea Deal), Cherăşti (Cherăşti Vale), Răţăleşti și Hotăroaia: „Am depus un proiect pentru canalizare şi tratare ape uzate la Compania Naţională de Investiţii, cu mini staţie de epurare în satul Zgubea, proiect care va fi executat în maxim 2 ani. De asemenea, voi promova un proiect de execuţie sistem de canalizare şi tratare ape uzate la Compania Naţională de Investiţii cu mini staţie de epurare în satul Păsărei, proiect care va fi executat în maxim trei”. Alte obiective ale primarului Constantin Dumitru sunt: asfaltarea drumurilor săteşti Romaneşti-Mărineşti, din satul Păsărei, din Zgubea, Hătăroaia-Budele şi Pogoane, din Romaneşti, asfaltarea drumurilor din Răţăleşti - la Piţigoi, la Popescu - Zmaranda, asfaltarea drumurilor 676 F şi 676 A şi modernizarea drumurilor Perteşti-Budele, Lupuieşti - Izlaz Comunal; toate cererile de racordare la reţeaua de alimentare cu apă potabilă vor fi soluţionate favorabil în cel mai scurt timp; modernizarea sistemului de iluminat public (a fost depus proiect de modernizare a iluminatului public în comuna Roşiile cu lămpi tip led, pentru toate cele 11 sate, proiect care va fi finalizat în 18 luni); execuţia a trei parcuri de joacă pentru copii, în satele Roşiile, Romaneşti şi Zgubea; modernizarea Centrului Civic Roşiile şi Romaneşti pentru care există proiect tehnic de execuţie; a fost depus proiectul SF pentru introducerea de gaze naturale în comuna Roşiile, prin sistem inteligent de distribuţie, la Compania Naţională de Investiţii, acest proiect fiind realizat pe mandatul 2020-2024; sală de sport Şcoala Roşiile (a fost întocmit proiect pentru execuţia unei săli de sport la Şcoala Roşiile, fiind în faza de licitaţie); întocmirea de proiecte pe fonduri europene pentru modernizarea şcolilor şi grădiniţelor din localitate; acordarea de premii elevilor cu rezultate deosebite la învățătură, etc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe