Poliția desfășoară acțiunea „Foc de artificii”

duminică, 13 decembrie 2020

 

Poliția Română, prin Direcția Arme Explozivi și Substanțe Periculoase, Direcția de Ordine Publică, Direcția de Investigare a Criminalității Economice și Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității, a declanșat, la data de 23 noiembrie 2020, acțiunea națională „FOC DE ARTIFICII”. Aceasta are ca scop creșterea siguranței cetățenilor, prin activitățile de prevenire, identificare și combatere a evenimentelor negative generate de nerespectarea prevederilor legale privind deținerea, comercializarea, importul, depozitarea și folosirea articolelor pirotehnice de către persoanele fizice și juridice, în perioada sărbătorilor de iarnă 2020/2021. Pentru îndeplinirea obiectivelor stabilite şi verificarea aspectelor prevăzute şi sancţionate de legislaţia incidentă în acest domeniu, structurile operative de poliție cooperează nemijlocit cu specialişti din cadrul Ministerului Muncii și Justiției Sociale – Inspectoratele Teritoriale de Muncă și Ministerului Finanţelor Publice – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. Acţiunile au în vedere modul în care sunt respectate prevederile legislației în vigoare de către societăţile comerciale autorizate, care desfăşoară operaţiuni cu articole pirotehnice, precum şi identificarea persoanelor fizice și juridice neautorizate, care comercializează ambulant articole pirotehnice. în urma activităților desfășurate în perioada 23 noiembrie – 10 decembrie 2020, echipele de control au verificat 200 de persoane fizice și juridice și au efectuat 411 acțiuni și controale, în complexe comerciale și piețe. De asemenea, au constatat 112 infracțiuni și au întocmit 109 dosare penale, în care sunt cercetate 121 de persoane. Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 32 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 42.830 de lei. Pe parcursul acestei perioade, au fost depistate 92 de persoane fizice și juridice neautorizate, care desfășurau operațiuni cu articole pirotehnice. Totodată, au fost indisponibilizate, în vederea confiscării, 8.657 de kilograme de articole pirotehnice din categoriile F1, F2, F3, F4 și P1, în valoare de peste 295.000 de lei și au fost retrase 3 autorizații.

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe