Marian Mitra: Mesaj de multumire adresat cadrelor medicale de la Spitalulul de Pneumologie "Constantin Anastasatu" Mihăești

joi, 31 decembrie 2020

Dragi prieteni, trecem cu toții printr-o perioadă tulbure, încercați de boală sau de pierderea fie a unor cunoștințe, prieteni sau rude..

Cu sufletul plin, vreau să vă povestesc de profesionalismul, devotamentul și omenia medicilor, asistenților și conducerii unui spital suport covid, unde am avut șansa să fiu tratat cu succes de această boală perfidă și vreau totodata să mulțumesc, pe această cale, conducerii Spitalulul de Pneumologie "Constantin Anastasatu" Mihăești ,managerului Marius Lumineanu, doamnei doctor Teodorescu Victoria, care a avut răbdare și încredere că tratamentul va acționa și organismul meu va lupta, întregului colectiv de medici și asistenți medicali care au contribuit la însănătoșirea și renașterea mea ca om "încercat" de boala covid..

Neputincioși suntem în fața vieții ,a bolii și a sorții..rămâne doar credința și iubirea de oameni pe care eu am primit-o de la toți cei din jurul meu!

Mulțumesc tuturor celor care s-au gândit la mine și mi-au transmis gândurile bune și energie pozitivă!

Mulțumesc bunului Dumnezeu că mă iubește soția, familia, prietenii, medicii și cadrelor medicale care mi-au alinat suferința!

De acum încolo voi clădi și mai mult un "templu "al bunei credințe,al solidarității față de cei aflați în nevoi,al dăruirii față de semenii noștri!Numai așa voi încerca sa" răsplătesc " pentru darul cel mai de preț reprimit de la viață, care este sănătatea!

MARIAN MITRA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe