În atenția consilierilor locali PNL și USR: rectificarea de buget de la SCM Rm. Vâlcea vizează suma de 100.000 euro pentru plata salariilor restante

duminică, 13 decembrie 2020

 

Pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, din data de 16 decembrie 2020, se află proiectul de hotărâre privind rectificarea bugetului de venituri proprii şi subvenţii al instituţiei Sport Club Municipal pentru anul 2020. Astfel, dacă va fi aprobată propunerea, se prevede rectificarea bugetului Sport Club Municipal pentru anul 2020, în plus cu suma de 476.000 lei (100.000 euro), astfel: la partea de venituri: 456.000 lei - subvenţii instituţii publice; 20.000 lei - sponsorizări. La partea de cheltuieli: 476.000 lei, pentru plata drepturilor calculate în baza contractelor de activitate sportivă, pentru luna noiembrie 2020. Bugetul instituţiei Sport Club Municipal, rectificat, ajunge la valoarea totală de 10.903.600 lei.

„Având în vedere prevederile din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare, a prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 668/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 16 august 2020, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv ORDIN nr. 1219/22.09.2020 al Ministrului Tineretului si Sportului pentru aprobarea regulamentelor privind condiţiile necesare a fi respectate pentru accesul în bazele sportive, în vederea practicării sporturilor individuale în aer liber, pentru practicarea sporturilor de echipă în aer liber, pentru reluarea activităţii de nataţie în bazinele acoperite şi în aer liber din România, în vederea desfăşurării activităţilor sportive în spaţii închise, respectiv desfăşurării activităţilor de pregătire fizică în săli de fitness şi aerobic, este necesară suplimentarea bugetului Sport Club Municipal cu 456.000 lei, datorită următoarelor motive: spectacolele sportive au fost interzise începând cu data intrării în starea de urgenţă şi până în prezent, ceea ce a condus la imposibilitatea vânzării şi încasării veniturilor din vânzări abonamente şi bilete; activitatea sportivă atât pentru handbal, cât şi pentru fotbal necesită conform protocoalelor medicale impuse, atât de Federaţia Naţională de Handbal, cât şi de Federaţia Naţională de Fotbal cel puţin două testări înaintea oricărei competiţii sportive, precum şi achiziţia de materiale dezinfectante şi de curăţenie care nu au fost prevăzute în bugetul iniţial; veniturile din servicii reclamă şi publicitate au fost previzionate în sumă de 1.427.200 lei, iar încasările la data de 30.11.2020 sunt în sumă de 1.188.072 lei, nerealizarea fiind de 239.128 lei; prin HCL nr. 122/28 mai 2020 subvenţia acordată din bugetul local pentru anul 2020, a fost diminuată cu suma de 1.000.000 lei, sumă estimată, ca urmare a suspendării activităţii sportive a clubului datorată măsurilor de combate a pandemiei de COVID-19, la data respectivă necunoscându-se calendarul competiţional stabilite de Federaţia Română de Handbal şi Federaţia Europeană de Handbal. Menţionăm că, suma disponibilizată a fost alocată în lista de reparaţii unităţi de învăţământ preuniversitar de stat. Totodată, prin adresa nr. 1560/07.12.2020, Sport Club Municipal solicită majorarea veniturilor proprii cu suma de 20.000 lei. Suma de 476.000 lei este necesară pentru plata drepturilor calculate în baza contractelor de activitate sportivă, pentru luna noiembrie 2020”, se arată în referatul Primăriei Râmnicului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe