Fac Crăciunul după gratii: Cinci persoane care s-au bătut într-o parcare au fost arestate

vineri, 25 decembrie 2020

Mai multe persoane au început să se bată în parcarea unei societăţi comerciale din municipiul Drăgăşani, conflict care a dus la vătămarea corporală a unui minor în vârstă de cinci ani. Cei cinci bărbaţi, cu vârste între 19 şi 37 de ani, au fost arestaţi preventiv pentru 20 de ore la Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vâlcea, iar joi vor fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Drăgăşani în vederea dispunerii de măsuri legale, scrie stiripesurse.ro

„Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Drăgăşani, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Drăgăşani, efectuează cercetări într-o cauză penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tulburarea liniştii şi ordinii publice, încăierare, lovire sau alte violenţe şi distrugere. În fapt, la data de 23 decembrie a.c., în municipiul Drăgăşani în parcarea unei societăţi comerciale, a avut loc un conflict spontan între mai multe persoane, în urma căruia a rezultat vătămarea corporală a unui minor de 5 ani. De asemenea, tot în acest incident a fost distrusă şi luneta unei autoutilitare. În urma cercetărilor efectuate au fost identificaţi cinci bărbaţi cu vârste cuprinse între 19 şi 37 de ani, care ar fi participat la încăierare”, arată un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea.

Sursa citată mai spune că „în baza probatoriului administrat, organele de cercetare penală au dispus, pe bază de ordonanţă, reţinerea pentru 24 de ore a celor cinci bărbaţi, aceştia fiind încarceraţi la Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea”.

Joi, cei cinci bărbaţi vor fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Drăgăşani în vederea dispunerii de măsuri legale, adaugă sursa menţionată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe