Strategia primarului Toma Ciolacu pentru continuarea modernizării comunei Stroești constă în atragerea banilor guvernamentali și europeni

duminică, 8 noiembrie 2020

 

În mandatul 2020-2024, strategia primarului Toma Ciolacu pentru continuarea modernizării localității Stroești constă în obținerea fondurilor guvernamentale și europene. În acest an, au fost depuse la Ministerul Dezvoltării, respectiv Compania Națională de Investiții, documentațiile necesare pentru modenizarea a 5,6 km de ulițe, în toate satele, precum și pentru modernizarea căminul cultural din satul Pojogi. În această perioadă, Primăria Stroești reabilitează 3 trei poduri (unul în satul Cireşu şi două în satul Stroeşti) distruse de ploile abundente din vara acestui an. „Am făcut în acest sens toate documentele după pagubele pricinuite de ploile abundente care au deteriorat cele trei poduri, pe care le-am înaintat Prefecturii. Sunt poduri care au fost afectate de fiecare dată, la fiecare calamitate, s-au şubrezit, iar oamenii treceau de fiecare dată cu teamă pe acolo. Peste pârâul Aninoasa era un pod improvizat, montat pe nişte casete de beton care, de fiecare dată când venea apa mare era luat de ape, iar oamenii râmâneau izolaţi”, a precizat primarul localităţii Stroeşti, Toma Ciolacu. În acest an, primarul Toma Ciolacu va depune la Guvern documentaţia pentru introducerea și extinderea reţelei de gaze: „Ne dorim sistem de gaze, canalizare şi toate drumurile asfaltate. Acestea sunt planurile şi proiectele propuse în următorul mandat”. În luna mai, primarul Toma Ciolacu a început lucrările de  asfaltare a cinci ulițe: „Este vorba de Ulița Liuțanilor și Ulița Valea Bisericii, din satul Cireșu, Ulița Crucii din satul Obrocești, continuarea drumului comunal 132 până la capăt și Ulița Gogilor din satul Stroești. Toate aceste drumuri vor avea și rigole, iar investiția se va face cu bani de la bugetul local”. Încă din luna martie, primarul Toma Ciolacu a finalizat punerea în siguranţă, etapa întâi, a podului din punctul Măgura, din satul Cireşu. În luna februarie, Guvernul a aprobat suplimentarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2020 cu suma de 100.000 euro și alocarea acesteia bugetului local al comunei Stroeşti, judeţul Vâlcea pentru finalizarea obiectivului „Lucrări de punere în siguranţă a podului peste râul Cerna, sat Cireşu, punct Măgura, comuna Stroeşti.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe