La sfârşitul săptămânii recent încheiate, mai precis sâmbătă 14 noiembrie a.c., cu puţin timp după ora 12, în comuna Stoeneşti, satul Dobriceni, o mulţime de oameni a condus-o pe ultimul drum, pe drumul fără de întoarcere pe o fiică a locurilor natale.
Este vorba, stimaţi cititori, de renumita profesoară emerită Niţu Elisabeta. După o grea şi lungă suferinţă, ea părăseşte această viaţă vremelnică trecând la cele veşnice, lăsând în urma ei regrete şi lacrimi care continuă şi în aceste momente să curgă peste obrajii nu numai ai membrilor familiei dar şi a tuturor sătenilor şi celor care au cunoscut-o(colegi de cancelarie, părinţi, prieteni şi nu în ultimul rând sutele de elevi din zonă şi din municipiul Râmnicu Vâlcea).
De la început doresc să punctez câteva elemente deosebit de importante pentru a prezenta viaţa şi activitatea extrem de bogate a acestui cadru didactic care la vârsta de 76 de ani(1945-2020) părăseşte această viaţă vremelnică trecând la cele veşnice.
Beti, aşa cum era cunoscută şi alintată de noi toţi a văzut lumina zilei într-o familie(Ciorei) de oameni simpli dar muncitori, fiind a cincea fată din cei şapte copii(5 fete şi 2 băieţi) ai lui Nicolae şi Ilinca. Copilăria şi primii ani de şcoală i-a făcut în acest sat Dobriceni, o localitate de pe valea Râului Sărat de sub sprânceana dealurilor Pleşei, cu o vegetaţie bogată. A avut minunata ocazie ca la şcoala gimnazială să-l aibe pe renumitul profesor Tomescu de la care a avut ce învăţa.
În discuţiile purtate cu Părinţii Nicolae şi Ilinca, renumitul dascăl i-a sfătuit ca Elisabeta să urmeze cursurile liceale, pentru că este o fată foarte deşteaptă şi este păcat să se piardă în anonimat.
După terminarea Liceului Constantin Brâncoveanu de la Horezu(clasa umanistă), tânăra absolventă reuşeşte la Facultatea de Geografie- Istorie din cadrul Universităţii din Bacău.
Pregătirea acumulată dar şi dorinţa ei de a deveni un cadru didactic de nădejde cu o pregătire temeinică, continuă studiile la Facultatea de Geografie din cadrul renumitei Universităţi ieşene Alexandru Ioan Cuza.. Primele ore de predare le-a efctuat la Şcoala Gimnazială din Malaia, de pe Valea Lotrului, iar ceva mai târziu o întâlnim în mijlocul cadrelor didactice din Cancelaria Liceului din Brezoi.
În anul 1969 îl cunoaşte pe tânărul profesor de matematică, Marin Niţu. Între cei doi tineri profesori se leagă o prietenie trainică culminând în anul 1972 cu căsătoria care a avut loc la Brezoi.
În urma unui mariaj sincer apar pe lume doi copii minunaţi: Emilia în 1973, viitoarea inspectoare de la Banca Transilvania de la Cluj Napoca unde îşi desfăşoară activitatea şi în prezent. La puţin timp după Emilia apare pe lume Adrian, în prezent inginer –şef la o instituţie de profil din capitala Banatului –Timişoara. Atât Beti cât şi iubitul ei soţ Marian îşi susţin toate examenele de grad pe care le trec cu succes. Inspectoratul Şcolar cât şi structurile organizatorice de conducere a învăţământului vâlcean apreciază la justa valoare capacitatea profesională a celor două minunate cadre didactice, tinere, care pornesc la drum cu dorinţa fierbinte de a instrui şi educa tânăra generaţie, aşa cum au făcut-o dascălii lor de la Dobriceni, Piteşti, Bacău, Iaşi şi Timişoara.
Tânăra Beti a predat de-a lungul anilor geografia la şcolile gimnaziale de renume din Rm. Vâlcea, Nr. 9 şi Nr. 10. În ultima perioadă, datorită rezultatelor excepţionale obţinute la catedră, unde elevii săi participă la diferite concursuri şi olimpiade şcolare obţinând rezultate din cele mai bune, organele în drept îi oferă diploma de profesor emerit. Această superbă apreciere s-a bazat pe seriozitatea ei, pe volumul imens de cunoştinţe pe care îl avea şi nu în ultimul rând pe profesionalismul de care dădea dovadă în timpul orelor de predare la şcolile unde a fost încadrată.
Inspectoratul Şcolar îi oferă acestei tinere familii posibilitatea ca în ultima perioadă să-şi desfăşoare activitatea la una dintre cele mai reprezentative unităţi şcolare din municipiul şi judeţul Vâlcea, „Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân”, Beti la catedra de geografie iar Marian la catedra de matematică.
Tot în această perioadă îşi pune tot talentul ei în joc, dar mai ales dorinţa de a înfiinţa noi structuri organizatorice ce vor lua fiinţă în municipiul Râmnicu Vâlcea. În acest sens ea se alătură celor 20 de membrii, mulţi colegi de profesie, ca fondatori ai „Asociaţiei Seniorilor din Educaţie Ştiinţă şi Cultură”. Lucrând în domeniu cu multă plăcere şi bucurie, în vacanţele de vară, împreună cu scumpul ei soţ, dar şi cu ceilalţi colegi cutreieră ţările baltice şi nordice ale Europei.
Aşa cum se cunoaşte, orice început are şi un sfârşit. După o activitate de aproape patru decenii la catedră, locuitorii comunei Stoeneşti şi în mod special cei ai satului Dobriceni, nu au uitat-o iar la alegerile din 2008 o întâlnim viceprimar pe perioada de 4 ani până în 2012. În continuare, până în 2016 ocupă mandatul de Consilier la aceeaşi primărie.
Ar fi foarte multe de spus dar mai ales de prezentat pe hârtie obiectivele şi proiectele pe care le-a pus în practică şi le-a realizat în acesti ani, totul cu dorinţa de a ridica pe un plan calitativ superior viaţa şi activitatea iubiţilor ei consăteni. Îmbunătăţirea condiţiilor de desfăşurare a lecţiilor în cadrul şcolilor existente pe raza comunei Stoeneşti. Reîmpădurirea zonelor în care drujbele şi topoarele nemiloase au pus la pământ sute şi sute de arbori. Asfaltarea zecilor de km a drumurilor comunale şi judeţene, cât şi alte obiective pe care a dorit să le realize împreună cu harnicul primar Dumbravă şi ceilalţi consilieri locali.
În tot ce a realizat în aceşti aproape 50 de ani de căsnicie fericită cu un soţ minunat, doi copii, iar în ultima perioadă nepoţii minunaţi care au trăit şi trăiesc sub îndemnul acestor minunaţi părinţi şi bunici sub genericul „copiii sunt averea mea”. Nu a uitat nici pănă în clipa când s-a ridicat la ceruri de îndemnul iubitului său tată când spunea ori de câte ori avea ocazia: „Nu am avere dar am copii. Pe toţi doresc să-i dau la carte.” Iată, stimaţii mei, un gând şi o realizare perfectă: „Un suflet mare într-o casă mică”.
Printre cele mai mari satisfacţii din viaţa acestei minunate familii a fost aceea că la fiecare început de an universitar era la Cluj ca să ia parte la bucuria nepotului lor student la Universitatea Clujeană.
O tuse nemiloasă care i-a stânjenit în ultima perioadă de timp respiraţia normală. Cu toate intervenţiile chirurgicale la cei doi plămâni, prietena şi colega noastră Beti nu a putut fi salvată. Plămânii şi ficatul, cu toate intervenţiile de specialitate şi a unui tratament prelungit, care au ţintuit-o la pat o perioadă lungă de timp, s-au terminat prin plecarea la cele veşnice, în Împărăţia cerului, în dimineaţa zilei de joi, 12 noiembrie, în jurul orelor 2:50, în iubitul lor apartament.
Sute şi sute de râmniceni, cadre didactice şi foarte mulţi elevi cu buchete de flori şi lacrimi pe obraz şi-au luat la revedere de la trupul ei neînsufleţit care a fost depus în Capela Sfintei Biserici Toţi Sfinţii din Rm. Vâlcea. A lăsat cu literă de moarte ca slujba religioasă şi înhumarea să aibe loc în Sfânta Biserică unde a fost botezată în urmă cu 76 de ani în comuna Stoeneşti sat Dobriceni. Sute de buchete de flori, dar şi coroane au creat în acele momente tensionate pline de durere un cadru cu o încărcătură emoţională aparte. Necrologul susţinut de părintele Cîrstea, parohul Bisericii Toţi Sfinţii din Rm. Vâlcea cât şi al profesorului Nicolae Dinescu, preşedintele UZPR-ului, filiala Vâlcea, au scos încă odată, dacă mai era nevoie, calităţile acestei minunate profesoare trăitoare pe acest pământ.
În numele tuturor structurilor organizatorice unde ea era membră fondatoare şi participantă activă la viaţa cultural-ştiinţifică şi educativă a Râmnicului, cei doi minunaţi copii ai ei cât şi iubitul ei soţ au primit o diplomă de excelenţă post-mortem, având un conţinut aparte. Prezentarea acestui cadru extraordinar a produs în rândul mulţimii de oameni care au condus-o pe ultimul drum, suspine, lacrimi şi regrete.
Stimaţi cititori, propunem conducerii primăriei şi membrilor Consiliului Local, ca una din şcolile primare, gimnaziale sau grădiniţe, de pe raza satului Dobriceni sau comunei Stoeneşti să-i poarte numele.
O cale de acces(stradă, sau străduţă) de asemenea să-i poarte numele. Propunem Inspectoratului Şcolar şi celorlalte structuri organizatorice care se ocupă de această problemă, ca în fiecare an să aibe loc pe raza comunei Stoeneşti un concurs, sub formă de simpozion sau medalion pe teme geografice, purtând numele renumitei profesoare de geografie, Niţu Elisabeta.
Să-i fie drumul lin spre stele! Dumnezeu să o aibe în pază! Dumezeu să o ierte!
Nicolae Dinescu
Web Design by DowMedia
A fost profesoara mea de geografie la Școala Generală nr 10, în anii 83-86, unul din puținii profesori de care îmi aduc aminte cu mare drag. Un profesor așa cum înțelegeam eu că ar trebui să fie toți profesorii noștri. Abia acum aflu că nu mai este printre noi, Dumnezeu să o odihnească în pace. 🙁